Pepe și Raluca, probleme în cuplu: Poate am scăpat unele lucruri

pepe-raluca
pepe-raluca

Prezent pe canapeaua emisiunii „Vorbește Lumea", Pepe a vorbit despre viața de familie, ce va face de Paște, despre cariera sa, dar și despre discuțiile-problemă din mariaj.

În cadrul interviului, artistul a dezvăluit că și-ar dori ca fetele sale să nu devină cântărețe sau actrițe, pentru că și-ar petrece mult timp departe de persoanele dragi. La un moment dat, Pepe a adus în discuție faptul că al treilea copil – pe care și-l dorește enorm – i-ar aduce unele riscuri soției sale.

Cum este implicat în multe proiecte de televiziune și are numeroase concerte, Pepe petrece mult prea puțin timp cu fetițele sale din cât își dorește.

„Momentul meu special cu fetițele e atunci când le citesc povești. Am ajuns să le spun povești fiicelor mele. Atunci doar tati are voie în cameră, mami, nu. Mami nu e geloasă, ceea ce e bine. (...).

Nu îmi doresc să devină nici actrițe, nici cântărețe. Logic că încercăm să le îndreptăm spre cât mai multe lucruri, astfel încât să se descopere ele pe ele. Nu aș vrea să le fac prea răsfățate. Am ridicat doar prin felul meu de a fi ca atunci când e nevoie să mă impun doar prin voce. E dificil, nu e o rețetă fixă.", a povestit Pepe, informează Cancan.

Reproșuri

Întrebat dacă între el și frumoasa lui soții au existat reproșuri că unul stă mai mult cu fetele și altul nu, Pepe nu a negat asta. În timpul declarației, el a subliniat cel mai importat lucru în astfel de situații.

„Am încercat pe cât posibil să nu purtăm astfel de discuții în fața copiilor. În orice familie, există genul ăsta de discuții. Poate că am mai scăpat unele lucruri.", a dezvăluit cântărețul, potrivit sursei citate.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel