Pasagerul, un roman scris în Germania nazistă, bestseller după 80 de ani. "Mesaj puternic pentru societatea modernă"

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

"Pasagerul", un roman scris de Ulrich Alexander Boschwitz despre persecutarea evreilor în Germania anului 1938, a devenit bestseller la 80 de ani de la redactare.

Romanul, al cărui personaj este un evreu care încearcă să scape de regimul nazist, a fost redescoperit de o nepoată a autorului în 2018 şi a fost trimis la o editură. Acum, la 80 de ani de la redactare, cartea este pe lista celor mai bine vândute din Marea Britanie. Doar în ultima săptămână au fost vândute peste 1800 de exemplare, scrie BBC.

Scrisă în săptămânile de după Noaptea de Cristal, o izbucnire a violenţelor în masă împotriva evreilor în Germania şi Austria din noiembrie 1938, cartea spune povestea unui afacerist evreu, pe nume Otto van Silbermann, care îşi dă seama că trebuie să fugă în secunda în care la uşa sa încep să bată soldaţii nazişti. El şi soţia sa îşi pun toţi banii într-o valiză şi călătoresc cu trenul de-a lungul Germaniei încercând să scape. 

Şi Boschwitz a plecat din Germania nazistă cu trei ani înainte ca legile anti-semitice să intre în vigoare. 

Cartea, mesaj puternic pentru societatea modernă

Cartea lui Boschwitz a fost publicată în SUA şi Marea Britanie în 1939 şi 1940, dar nu a avut impactul scontat şi a fost repede scoasă de pe piaţă. Autorul a murit în 1942, la vârsta de 27 de ani, când vaporul pe care se afla a fost torpilat de germani. Nepoata lui Boschwitz l-a contactat pe publicistul german Peter Graf după ce a citit un interviu în care acesta vorbea despre o altă care pe care o redescoperise. Graf le-a spus celor de la BBC că, de îndată ce a citit cartea, a ştiut că este un roman important şi că este convins că are un mesaj extrem de puternic şi pentru societatea modernă, deşi a fost scris în urmă cu 80 de ani. 

"Dacă ne uităm la problema refugiaţilor de azi, vedem că oamenii nu vor să îi ajute. Cu cât sunt mai mulţi refugiaţi, cu atât sunt mai puţini oameni dispuşi să ajute. Acest tipar teribil se repetă în istorie. După pogromul din Noiembrie 1938 în Germania, aproape nicio ţară nu a acceptat evrei. Erau prinşi într-o capcană. Toţi cei care citesc soarta lui Otto Silbermann vor înţelege mai multe despre valorile umane şi despre cum terorismul şi lipsa de curaj a maselor fac ca teroarea împotriva grupurilor să devină posibilă", a declarat Peter Graf. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy