"Acuz, acum, cu toată responsabilitatea, de pervertirea minților celorlalți, pe intelectualii care au făcut acest demers de boicotare, indiferent de universitățile auguste pe care le-au urmat. Parafrazându-l pe A. Tofler, într-un viitor – care, paradoxal, începe să ne devină contemporan – incultura de ordin spiritual va fi similară cu trăirea sub semnul normalității a neputinței de a mai înțelege, indiferent de câtă de multe lectură ți-a trecut prin față. În bună tradiție sapiențială românească : „peștele de la cap se-mpute!”.", a scris Gheorghiu pe Facebook.
Ignoranța din spatele telefonului mobil
Gheorghiu amintește că legea parteneriatului civil nu este o prioritate pentru România, dar că boicotiștii se fac că nu observă asta. "Și acum, pentru că începe și această discuție, apare o întrebare firească. Cum se face că toate persoanele care pledau pentru boicotarea referendumului, mare parte dintre cei care acuzau de partinism pe cei care alegeau să-și exprime democratic poziția pro sau contra protecției constituționale a definiției căsătoriei între un bărbat și o femeie, aleg acum să tacă pur și simplu. Este legea parteneriatului civil prioritatea politică numărul unu a României?
Toți – prieteni, cunoscuți, rude – tac într-o tăcere vinovată sau, mai grav, rămân în locul călduț din spatele telefonului, pe care-l numesc „ignoranță”! Iar pentru asta îmi asum responsabilitatea cuvintelor. Nimeni nu vorbește despre parteneriatul civil! Oare, care-ar fi motivul? Nu este tot PSD-ul cel care-l inițiază? De ce nu există puncte de vedere ferme acum? De ce cei care-și afirmă credința sus și tare, nu văd acum parteneriatul civil ca pe o formă de diminuare a instituției căsătoriei, identică concubinajului? Este parteneriatul civil – dincolo de toate definițiile juridice pompoase și sofismele care le acompaniază – altceva decât o relativizare și instituționalizare forțată a excepției, o legalizare a unei derive de ordin moral? Nu", a mai scris Gheorghiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News