Parisul îi cere Iranului să revină asupra deciziei de reluare a activităţilor de îmbogăţire a uraniului

Franţa i-a cerut marţi Iranului să revină asupra deciziei de reluare a activităţilor de îmbogăţire a uraniului, decizie care pusă în practică ar însemna o încălcare a acordului internaţional din 2015 privind programul nuclear iranian, şi şi-a exprimat hotărârea de a continua eforturile de salvgardare a acestui acord, relatează AFP, scrie Agerpres.

"Rămânem angajaţi în favoarea JCPOA (acordul internaţional semnat în 2015) şi îi cerem Iranului să revină asupra deciziilor sale contrare acordului şi să coopereze pe deplin cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, atât în cadrul JCPOA, cât şi în ceea ce priveşte celelalte obligaţii ale sale în domeniul nuclear, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe francez, Agnes von der Mühll.

Iranul a anunţat marţi că vrea să-şi reia activităţile de îmbogăţire a uraniului la uzina sa din Fordo (la circa 180 de km sud de Teheran), activităţi ce erau îngheţate în conformitate cu acordul de la Viena asupra programului nuclear iranian, încheiat în 2015. Aceasta este o etapă suplimentară în reducerea angajamentelor iraniene, ca ripostă la retragerea SUA, un an mai devreme, din acest acord.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a intensificat demersurile, inclusiv la sesiunea anuală a Adunării Generale a ONU în septembrie, pentru a obţine ridicarea sancţiunilor americane care sufocă economia iraniană, în schimbul unei reveniri a Teheranului la angajamentele sale privind dosarul nuclear şi la negocieri mai extinse care să garanteze renunţarea la orice program nuclear cu caracter militar.

Iranul produce în prezent uraniu îmbogăţit la un nivel superior limitei de 3,67% prevăzute prin acord şi nu o mai respectă pe cea de 300 kg impusă pentru stocurile sale de uraniu slab îmbogăţit. Prin acordul din iulie 2015, Iranul a acceptat să-şi reducă drastic activităţile nucleare, pentru a le garanta caracterul exclusiv civil, în schimbul ridicării parţiale a sancţiunilor internaţionale care îi sufocă economia.

Retragerea unilaterală a SUA din acord, în mai 2018, şi reintroducerea sancţiunilor americane privează însă Iranul de beneficiile economice scontate în urma acordului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel