Orice cantitate de alcool poate dăuna inimii. Experții medicali se contrazic

Sursă foto: Pexels
Sursă foto: Pexels

Orice cantitate de alcool poate dăuna inimii, arată un document al Federației Mondiale a Sănătății.

Federația Mondială a Sănătății a publicat joi un document în care spune că nicio cantitate de alcool nu este bună pentru inimă, scrie CNN

”La Federația Mondială a Inimii, am decis că este imperativ necesar să vorbim despre alcool și daunele aduse sănătății, precum și daunele sociale și economice, pentru că există o impresie generală și chiar în rândul profesioniștilor din îngrijirea sănătății că există beneficii pentru inimă. Nu este, iar dovezile au arătat din ce în ce mai mult că nu există un nivel de consum de alcool care să fie sigur pentru sănătate”, a spus Beatriz Champagne, președintele comitetului care a elaborat raportul și director executiv al Coalition for Americas' Health, o organizație dedicată îmbunătățirii sănătății în America. 

Alcoolul, bun pentru inimă?

Criticii au contestat rapid poziția federației, spunând că ignoră studiile care arată un mic beneficiu pentru unele afecțiuni cardiace atunci când se consumă o cantitate moderată de alcool.

Un astfel de studiu privind riscurile alcoolului, publicat în The Lancet în 2018, a fost utilizat pe scară largă în ședința WHF, ”dar denaturează serios și raportează selectiv concluziile lor”, a spus David Spiegelhalter, profesor al centrului Winton pentru înțelegerea riscului public de la Universitatea din Cambridge.

Contre între experții medicali

”Având în vedere că raportul WHF face referire la această lucrare, este cu adevărat ciudat că în concluzia lor nicio cantitate de alcool nu este bună pentru inimă”, a spus Emmanuela Gakidou, profesor la Institutul de Evaluare a Sănătății de la Universitatea din Washington, care analizează riscurile legate de alcool pe baza Studiului Global Burden of Disease, care adună date la nivel mondial despre moartea prematură și invaliditatea din cauza a peste 300 de boli.

”Există unele studii științifice care le susțin titlul, dar pe baza lucrărilor mele privind Studiul Global Burden of Disease, care reunește toate dovezile disponibile până în prezent, afirmația WHF nu este susținută de dovezile științifice disponibile în prezent.” spuse Gakidou.

Asociația Americană a Inimii, care este membră a federației, spune că ”moderația este cheia” atunci când vine vorba de alcool, fiind recomandat nu mai mult de o băutură pe zi pentru femei și două pentru bărbați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel