EXCLUSIV  Ofertă bogată de literatură română la Bookfest 2017

La finalul acestei luni, este programată la Romexpo, o nouă ediţie a Salonului de Carte Bookfest. Invitatul de Onoare este Suedia, ţară considerată dezvoltatoare a unuia dintre cele mai de succes modele de carte din lume. Pe lângă evenimentele dedicate literaturii şi întâlnirilor cu scriitori, suedezii vin la Bucureşti şi cu o serie consistentă de manifestări dedicate profesioniştilor care activează în lumea publishing-ului de carte: editori, graficieni, ilustratori, traducători şi manageri culturali.

Editura Polirom vine cu o ofertă impresionantă de literatură română la ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, continuându-și astfel unul dintre cele mai importante demersuri editoriale: publicarea, difuzarea și promovarea scriitorilor români contemporani, direcție deschisă prin lansarea colecției Ego. Proză în anul 2004, continuată în 2007 cu lansarea proiectului editorial Fiction Ltd., dar și cu inițierea, în anul 2008, a prestigioasei colecții Opere, precum și a seriilor de autor Polirom.

Noi titluri Polirom semnate de Simona Antonescu, Gabriela Adameșteanu, Angela Baciu, Ilinca Bernea, Nicolae Breban, Dan Ciupureanu, Liliana Corobca, Andrei Crăciun, Bogdan Coșa, Alexandru Done, Ioan-Florin Florescu, Tudor Ganea, Adrian Georgescu, Florin Iaru, Nora Iuga, Marius Oprea, Doina Ruști, Ana Maria Sandu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Liviu Ioan Stoiciu, Cristian Teodorescu, Lucian Dan Teodorovici, Alex Tocilescu vor fi lansate la standul editurii din cadrul ediției cu numărul 12 a Târgului, care va avea loc la Complexul Romexpo (pavilioanele C1, C2, C4, C5), București, în perioada 24-28 mai 2017.

Noi volume semnate de Mihai Radu (Extraconjugal), Ligia Ruscu (O căutare), Radu Țuculescu (Măcelaria Kennedy), Codrin Liviu Cuțitaru (Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile) sau Florin Irimia (Misterul maşinuţelor chinezeşti) vor putea fi achiziționate de la standul Polirom.

 

 

Seriile de autor Polirom:

 

Gabriela Adameșteanu, Provizorat, ediţia a IV-a, definitivă

Bestseller la Salon du livre, Paris, 2013

O carte despre tulburii ani '40 şi 70, despre tristeţea existenţelor noastre atunci cînd dragostea şi prietenia ajung să fie dominate de minciună şi trădare.

Lansare la Bookfest 2017: sâmbătă, 27 mai, ora 16.30, cu Andreea Răsuceanu și Paul Cernat.

 

Ediții ilustrate

 

Cristian Teodorescu, Mardale, Cartea pisicii, ediţie cartonată şi ilustrată

„...Dar, cînd Cristian vrea să publice pe numele lui tot ce am scris eu, asta mi se pare scandalos. Chiar dacă aici trebuie să-i dau şi lui dreptate – nici un editor din România n-ar accepta să intre în relaţii contractuale cu o pisică, decît riscînd să fie taxat drept nebun. Drept care spun aici că îi cedez lui Cristian Teodorescu drepturile mele de autor şi tot ceea ce decurge din ele pentru acest roman, căruia el i-a dat numele Cartea pisicii.

Lansare la Bookfest: sâmbătă, 27 mai, ora 16.00, cu Carmen Mușat.

Nora Iuga, Angela Baciu: mai drăguţ decît dostoievski, poem dramatic

Ilustraţii de Ion Barbu

În mai drăguţ decît dostoievski, Nora Iuga şi Angela Baciu poartă un dialog într-un ritm alert, colocvial, abundând în calambururi, satiră politică, observaţii cotidiene, referiri la lecturi, la lumea artistică, la evenimente de senzaţie cu coloratură locală.

Lansare: vineri, 26 mai, ora 18.00, cu Carmen Mușat, Bianca Burța-Cernat și Ion Pop.

 

Jurnale, memorii, corespondență

 

Nicolae Breban, Viața mea

O carte de o mare densitate epică, evocînd şi totodată analizînd evenimente-cheie din existenţa marelui romancier. Viaţa lui Nicolae Breban se confundă, în mai mare măsură decît a oricărui alt scriitor român, cu monumentala sa operă”, afirmă Bogdan Creţu.

Lansare: vineri, 26 mai, ora 16.00, cu Eugen Negrici și Horia Pătrașcu.

 

Ioan-Florin Florescu, Jurnal scoţian

La mii de kilometri de casă, într-o lume în care cel mai mult îi lipseşte să vorbească româneşte, acest „român de pretutindeni”, cu minunatul său dar de povestaş, ne zice din cărţi şi din viaţă.

Lansare: sâmbătă, 27 mai, ora 14.00, cu Francisca Băltăceanu.

 

FICTION LTD. la Bookfest 2017

 

Simona Antonescu, Hanul lui Manuc

La fel ca primele romane ale Simonei Antonescu – Fotograful Curţii Regale şi Darul lui Serafim –, Hanul lui Manuc se situează sub aceeaşi inscripţie heraldică: Dacă nu revezi trecutul, nu vezi prezentul şi nu prevezi viitorul.

Lansare: vineri, 26 mai, ora 17.30, cu Bianca Burța-Cernat și Eli Bădică.

Florin laru, Sînii verzi

Deşi foarte diferite între ele, fiecare povestire a lui Florin Iaru îţi face poftă de următoarea. Unele sunt triste, altele ludice, însă toate se citesc pe nerăsuflate şi cu dorinţa ca, atunci cînd termini una, să existe mereu o următoarea.

Lansare: sâmbătă, 27 mai, ora 15.00, cu Eli Bădică, Alex Tocilescu și Cosmin Ciotloș.

Marius Oprea, Neasemuita istorie a Imperiului Român de Răsărit

Continuarea romanului Turma păstorului mut, apărut în 2016. 

„Cînd prezentul nimiceşte utopia şi viitorul, ne rămân ucronia şi trecutul. Scriind despre munca lui de gropar al comunismului (mai exact: «dezgropar»), arheologul şi poetul Marius Oprea şi-a descoperit vocaţia prozei lapidare, intense, mişcătoare”, apreciază Sorin Antohi

Lansare: joi, 25 mai, ora 19.00, cu Sorin Antohi și Ovidiu Șimonca.

Doina Ruști, Mîţa Vinerii

Plasată în Bucureştiul fanariot şi în epoca luminilor, povestea trece pe nesimţite de la faptele reale din anul 1798 la misterele unui cult de magicieni, ale căror fabuloase reţete culinare, notate cu acribie în Cartea bucatelor rele, scot la lumină gusturile vieţii arhaice şi rafinamentul unei bucătării fermecate, din vremuri de mult uitate.

Lansare: sâmbătă, 27 mai, ora 13.00, cu Adriana Titieni și Bianca Burța-Cernat.

Ana Maria Sandu, Pereţi subţiri

17 poveşti dintr-un bloc cu patru etaje din Bucureşti. Vieţile personajelor comunică prin pereţii subţiri. În această comunitate de locatari vechi şi noi, intimitatea devine fluidă. Dincolo de uşile închise e o lume în mic, cu bucuriile şi tristeţile ei infinitezimale.

Lansare: duminică, 28 mai, ora 13.30, cu Simona Sora, Marius Chivu și Eli Bădică.

Liviu Ioan Stoiciu, Transfer

Carte publicată şi în ediţie digitală

Un roman prin care cititorul este martor al vieţii cotidiene din anul 1977, marcată de sordid şi frică de autorităţi, dar şi de momentul marelui cutremur care a devastat România.

Lansare: vineri, 26 mai, ora 16.30, cu Radu Voinescu.

Lucian Dan Teodorovici, Cel care cheamă cîinii

O poveste reală despre încercarea de a supraviețui prin ficțiune, o narațiune alertă și acaparantă despre lumi care se construiesc acolo unde limitele organismului nu te lasă să ajungi.

Lansare: sâmbătă, 27 mai, ora 13.30, cu Simona Sora și Marius Chivu.

 

EGO. PROZĂ pentru fanii colecției și nu numai

 

llinca Bernea, Numele tău şi alte erezii

O versiune contemporană a Frumoasei şi Bestia, scrisă cu umor şi dramatism. O odisee a erotismului şi a melancoliei. Un manifest hedonist.

Lansare: vineri, 26 mai, ora 17.00, cu Fatma Yilmaz, Alina Isac Alak, Arthur Suciu.

Dan Ciupureanu, Omar şi diavolii

Postfaţă de Radu Aldulescu

„O revelaţie potenţată de un talent poetic de excepţie”, consideră prefaţatorul

Lansare: sâmbătă, 27 mai, ora 18.30, cu Bianca Burța-Cernat și Vasile Ernu.

Liliana Corobca, Caiet de cenzor

Cartea are ca punct de plecare corespondenţa fictivă dintre autoare şi şefa Biroului Documente Secrete din temuta Direcţie Generală a Presei şi Tipăriturilor (Cenzura), care în anii ’70 mergea personal la fabrica de hârtie să ateste arderea sau tocarea caietelor de cenzori (considerate secrete de stat) şi care, înainte să fugă din ţară în 1974, a sustras unul dintre aceste caiete. Acum, după patruzeci de ani, îl pune la dispoziţia cercetătoarei.

Lansare: vineri, 26 mai, ora 18.30, cu Ileana Dorica Nicolae, Sebastian Reichmann și Șerban Axinte.

Bogdan Coşa, Ultraviolenţă

Ultima parte a trilogiei Poker, Ultraviolenţă este o analiză de cuplu – un roman despre singurătate şi dragoste.

Lansare: duminică, 28 mai, ora 15.30, cu Bogdan-Alexandru Stănescu.

 

Andrei Crăciun, Aleea Zorilor

„O carte chemată să umple timpul dintre două bătăi ale inimii. Aleea Zorilor este povestea inocenţei de dinainte să ni se întîmple viaţa”, mărturiseşte Andrei Crăciun.

Lansare: duminică, 28 mai, ora 14.30, cu Andrei Gheorghe și Alex Tocilescu.

 

Tudor Ganea, Miere

O poveste în crescendo, cu descrieri onirice, încadrate într-un timp magic şi un spaţiu transcendental, care au puterea de a-l vrăji iremediabil pe cititor.

Lansare: duminică, 28 mai, ora 13.00, cu Adina Dinițoiu și Florin Iaru.

 

Adrian Georgescu, Exitus

Uneori de o violenţă de neînchipuit, alteori cu totul înduioşător, Exitus ne arată faţa urâtă a societăţii măcinate de război, în care civilizaţia se transformă rapid şi brutal în sălbăticie şi se recâştigă apoi încet, cu fiecare act de umanitate ce aduce un licăr acolo unde întunericul pare etern.

Lansare: duminică, 28 mai, ora 15.00, cu Eli Bădică și Bogdan-Alexandru Stănescu.

 

Bogdan-Alexandru Stănescu, Copilăria lui Kaspar Hauser

O carte a devenirii, presărată cu amănunte picante dintr-o familie instabilă, din lumea găştilor de la bloc, precum şi din spatele cortinei lumii culturale.

Lansare: duminică, 28 mai, ora 14.00, cu Lucian Dan Teodorovici și Cosmin Ciotloș.

Alex Tocilescu, Imperiul Pisicilor

„Alex Tocilescu este un tip cult, cu imaginaţie şi umor, căruia îi plac muzica, pisicile, conversaţiile şi satul 2 Mai. Aşa sînt şi povestirile lui populate cu extratereştri, politicieni, locatari de bloc, diavoli sau feline: au o naturaleţe absurdă, o impuritate elitistă şi un umor neconvenţional”, apreciază Marius Chivu.

Lansare: sâmbătă, 27 mai, ora 19.00, cu Ana Maria Sandu și Lavinia Braniște.

 

Câştigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom, ediţia 2017

 

Alexandru Done, Downshifting

„O poveste cu zvîc şi poantă. La prima lui carte, Alexandru Done dă impresia că scrie fără efort, din poignet,cu un control dezinvolt al acţiunii, al frazelor şi al efectelor speciale”, scrie Radu Paraschivescu.

Lansare: sâmbătă, 27 mai, ora 18.00, cu Daria Ghiu și Radu Paraschivescu.

La ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, EdituraPolirom va participa cu peste 1.000 de titluri, toate aflate la reducere (15-20%). La standul editurii, vizitatorii Târgului vor putea găsi cele mai recente apariţii (fiction şi nonfiction, cca 400 de titluri noi de la ediţia anterioară a tîrgului), titluri-surpriză, literatură pentru copii.

 

Bookfest Junior 2017: un adevărat salon de carte, cu program doar pentru copii și adolescenți


În perioada 24 - 28 mai, sunteţi aşteptaţi la Bookfest Junior 2017, cu titluri și colecții noi, întâlniri cu autori și ilustratori, ateliere, proiecții și spectacole, multe premii și reduceri, cu evenimente concepute pentru copii şi adolescenţi. Bookfest Junior se desfășoară în acelaşi timp cu Salonul Internaţional de Carte Bookfest. Copiii și adolescenții au camerele lor, cu rafturile sau bibliotecilor lor, cărțile și revistele lor, cu activități diferite la fiecare generație. Pentru a servi mai bine această lume aparte, care își are propriile imagini, mișcări și interese, Bookfest Junior revine cu o ediție în care joacă în totalitate după regulile copiilor și adolescenților. Care sunt cărțile pe care le-ar alege din oferta bogată a editurilor și ce activități îi atrag sau îi ajută să își dezvolte aptitudinile sunt întrebări la care părinții și profesorii pot afla răspunsuri cu această ocazie. Astfel de evenimente expoziționale dedicate copiilor și adolescenților sunt de multă vreme o tradiție în țările cu o piață de carte puternică și cu consum cultural ridicat.


Bookfest Junior 2017 este un prilej pentru copii să descopere lumea minunată a cărţilor. Vor fi lansate cele mai așteptate titluri pentru copii și adolescenți, vor fi organizate întâlniri cu autorii și ilustratorii cărților, în standurile editurilor, dar și în standul Bookfest Junior, vor avea loc nenumărate spectacole, proiecții de filme, ateliere de desenat şi povestit, de știință și experimente, plus 20 de activități interactive organizate de Ambasada Suediei la București în parteneriat cu eematico. De asemenea, vizitatorii sunt așteptați cu reduceri pornind de la 20% și ajungând și la peste 70% la toate cărţile pentru copii şi adolescenţi, precum şi multe alte surprize, cadouri şi tombole cu premii.

Şi, nu în ultimul rând, copiii pot participa la marele concurs al acestei ediţii: „Bookfest Junior te premiază pentru o vacanţă frumoasă“ cu trei tabere oferite de Happy Faces Camp, două sute de cărți oferite de editurile participante la Bookfest Junior 2017 și un curs gratuit pentru copii (grupa de vârstă 3-6 sau 7-12 ani) oferit de eematico.

Talonul pentru concurs poate fi decupat din harta-program Bookfest Junior 2017, care va fi disponibilă în standul Bookfest Junior sau la intrările în pavilioanele C1 și C4. Talonul trebuie depus în urna aflată în standul Bookfest Junior (Pavilionul C1, balcon). Extragerea celor șase câştigători va avea loc duminică, 28 mai, ora 16.00, în standul Bookfest Junior.

Organizatori: Asociaţia Editorilor din România, Ambasada Suediei la București, Editura Aramis, Editura Arthur, Editura All, Editura Cartea Copiilor, Editura Casa Radio, Editura Corint Junior, Curtea Veche Publishing, Editura Diana, Didactica Publishing House, Editura Integral, Editura Humanitas/Humanitas Junior, Editura Litera Mică, Maya's Amazing Bookland, Editura Meteor Press, Editura Nemi, Editura NICULESCU, Editura Pandora M,Editura Paralela 45, Editura Polirom/Polirom Junior Editura Prut, Editura RAO, Editura Univers Enciclopedic Junior și Editura Vellant.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel