Numerolog: Persoanele care au în destinul lor să aibă mulți bani și succes

Foto Pexels
Foto Pexels

Numerologul Corina Stratulat a vorbit despre bani.

„Trebuie să știu de ce îmi doresc bani, ce vreau să fac cu ei, ce experiențe îmi aduc banii. Dacă eu nu știu de ce îmi doresc bani, nu am cum să-i primesc, nu am cum să-i atrag în viața mea. Avem legea atracției. Toți au auzit de ea, dar nu știu cum să o folosească. Inclusiv bani putem atrage. Deci, știu de ce vreau bani și știu și câți vreau. Nu trebuie să-mi fie rușine că vreau bani. Nu este un păcat să avem bani sau să ne dorim bani. Vorbim de a face bani noi cu putințele noastre într-un mod corect, legal, moral, etic”, a spus Corina Stratulat, numerolog, la Antena 1, în cadrul emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani”.

„După ce am definit ce-mi doresc, urmează a doua întrebare: prin ce metodă? Ce sunt dispus să fac? Noi ne naștem cu anumite abilități. Poate că încă nu le-am descoperit, însă toți avem abilități native”, a precizat numerologul.

„Având data de naștere, vedem structura omului foarte clar, din punct de vedere numerologic. Sunt anumite persoane care au chiar în destinul lor să aibă succes material, să fie cineva în lume. (…) Oamenii care au cifra destinului 8, mai devreme sau mai târziu, vor avea succes. Ei ajung foarte ușor la putere, au aceste abilități”, a zis Corina Stratulat.

VEZI ȘI: Horoscop 21 septembrie Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Schimbări mari la job pentru o ZODIE

Află dacă numărul casei tale îți aduce noroc sau ghinion

Numărul locuinței poate avea influență asupra stării de spirit, dar și a bunăstării, ghinioanelor sau norocului pe care îl are casa respectivă.

Explicațiile vin de la numerologul Corina Stratulat. Dacă numărul casei este format din mai multe cifre, acestea trebuie însumate, pentru a afla care este numărul final sub influența căreia se află locuința respectivă.

Despre cei care locuiesc la o casă care are numărul unu, numerologul spune că aici bărbatul casei trebuie să fie cel care ia inițiative, care demarează proiecte.

La numărul doi, este vorba de mult mai multă emoție și energie feminină, conform numerologului, fiind vorba despre casa femeii, casa mamei. Dacă se vor întoarce nervoși acasă, conflictele pot degenera, deoarece în această casă toate stările emoționale se amplifică.

Într-o casă situată la numărul trei este vorba despre foarte multă agitație, zgomote, pocnituri. Este pentru cei care studiază, cercetează și învață ceva nou.

Casa situată la numărul patru este un câmp de lucru. Într-o astfel de casă greu te relaxezi, însă este locul ideal pentru muncă.

La numărul cinci este vorba despre libertate, oameni care vor să se distreze, să petreacă, să socializeze, să călătorească.

La numărul șase, este vorba despre familie. Trebuie respectată familia, aici de obicei se găsesc familii cu mulți membri, foarte respensabili și serioși.

La numărul șapte, este un loc potrivit pentru cei care vor să se regăsească.

La numărul opt, este vorba despre o casă justițiară, te îndeamnă să îți pese foarte mult de ceilalți, a spus numerologul la Antena 1, în cadrul emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel