Actorii Marius Manole și Medeea Marinescu au povestit cum au jucat într-un "frig sinistru", la Casa de Cultură din Vaslui.
"Mergem din oraș în oraș și pot să vă spun cu mâna pe inimă, după ani de zile de turnee, că cine conduce Asociația națională a caselor de cultură a sindicatelor din România a făcut enorm de mult rău. Nu înțeleg de ce sunt lăsați să-și bată joc de tot. Nu știu cine este șef acolo. Casele de cultură sunt în paragină de 25 de ani.
Vreți să le faceți săli de jocuri de noroc. Spuneți-ne, măcar să știm! Aud mereu că, din cauza acestei Asociații, nu se poate face nimic. Cu ghilimelele de rigoare, niște "criminali"! În seara asta, la Vaslui am jucat într-un frig incredibil. 500 de oameni au plătit bilet și au stat îmbrăcați în sală și au aplaudat cu mănuși pe mâini”, a scris Marius Manole pe Facebook.
"Nu vom uita prea curând această seară, când am jucat la Vaslui și fiecare replică ieșea învăluită într-un abur. Nu cred să fi fost mai mult de cinci grade peste zero. Spre finalul spectacolului, ne luptam să ne oprim spasmele de frig pe care le făceau corpurile noastre înghețate. Publicul, care a umplut Casa de Cultură, a îndurat același frig sinistru, amintindu-ne de anii '80. Și, totuși, a venit!
Guvernanți prezenți și viitori, faceți ceva cu Casele de Cultură, fantome ale unui trecut pe care ne faceți să-l simțim cu fiecare spectacol pe care îl jucăm în astfel de locuri”, a scris și Medeea Marinescu pe Facebook.
"De acord cu tine. Îmi pare rău, dar de exemplu, în Casa de Cultură Constanța, nu mai pun piciorul tocmai din această cauză! Frig, mizerie, se aude în timpul spectacolului muzică tare de la etaj… O catastrofă! Mi-am jurat că nu mai joc în această sală, pentru că este inadmisibil ca spectatorii să plătească bilet, iar tu, ca actor, să nu poți dărui ce ai de dăruit pentru că nu te auzi de discoteca de la etaj sau pentru că e frig, sau pentru că luminile sunt precare…", a scris actrița pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu