Nataţie: Moldoveanul Ion Lazarenco Tiron are ca obiectiv să transmită un mesaj de pace

[] []

31 mai 2019 / 17:33
Salveaza PDF Comentarii

Înotătorul Ion Lazarenco Tiron, propus în acest an de Republica Moldova la premiul Nobel pentru pace, a declarat pentru EFE că are ca obiectiv să transmită un mesaj de pace şi de unire a popoarelor. Născut acum 42 de ani în Republica Moldova şi stabilit de 23 de ani în Irlanda, Lazarenco a spus: 'Nu este intenţia mea să câştig Nobelul, ci să răspândesc pacea'.

 După ce a fost simplu şofer de autobuz, el a devenit a opta persoană din lume (şi prima care a reuşit la prima încercare) care a făcut faţă provocării Oceans Seven, un maraton de nataţie constând în traversarea a şapte strâmtori faimoase. Ion Lazarenco a fost ales de mai multe ori cel mai bun înotător din Irlanda şi a fost numit 'Omul anului în ape deschise' de Asociaţia Mondială de Nataţie în Ape Deschise (WOWSA).

Guvernul Republicii Moldova l-a propus în vederea premiului Nobel pentru Pace 2019, dar el a repetat că adevăratul său obiectiv este 'să înoate pentru a aduce pacea, dreptatea şi dragostea''. ''Important este să nu te predai, Omenirea nu o face', a afirmat Tiron. Deşi are şi cetăţenie irlandeză, prin traversările sale el reuşeşte să ajute persoanele defavorizate din Republica Moldova, prin strângere de fonduri, îmbrăcăminte, medicamente sau jucării pentru copii. În opinia sa, cel mai important este 'să dai, nu să primeşti, dacă aştepţi ceva în schimb, nu ajuţi planeta'.

El a ales nataţia ca mijloc să-şi exprime mesajul şi consideră că prin intermediul sportului conflictele se opresc, cum se întâmpla în Grecia antică în timpul Jocurilor Olimpice. 'Mi s-au oferit echipe, sponsorizări şi multe alte lucruri, însă am refuzat. Fac aceste lucruri pur şi simplu pentru oamenii din Moldova', a spus Lazarenco.

Moldoveanul a întâlnit multe dificultăţi în încercarea sa de a-şi îndeplini obiectivele. El s-a oferit să înoate între Insula Şerpilor (Ucraina) şi România, însă guvernul de la Kiev nu i-a permis acest lucru. De asemenea, autorităţile de la Ankara nu şi-au dat acceptul pentru ca el să înoate între Grecia şi Turcia. Lazarenco şi-a amintit că a trecut prin momente grele, când a înotat ore în şir în ape foarte reci, ceea ce a făcut să-i cadă câteva unghii, când a fost înţepat de meduze sau a văzut apropiindu-se rechinii albi. 'Poate fi extrem de periculos', a spus el. 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.29