Cele mai citite

Când încep Insula Iubirii și Asia Express. S-au anunțat datele de lansare ale celor mai așteptate emisiuni din toamnă

Mondialul show-urilor la Antena 1 Cele mai așteptate emisiuni, din septembrie!  (1)
Mondialul show-urilor la Antena 1: Cele mai așteptate emisiuni, din septembrie!

Antena 1 a anunțat programul marilor premiere din această toamnă. Postul va aduce noi sezoane pentru unele dintre cele mai urmărite producții, printre care Insula Iubirii, Asia Express și Destine cu parfum de lavandă.

Primul titlu care revine pe micile ecrane este serialul Destine cu parfum de lavandă. Sezonul final va avea premiera pe 27 august și promite să încheie povestea începută în satul Podișor.

Mondialul show-urilor la Antena 1: Cele mai așteptate emisiuni, din septembrie!

„În inima lavandei se anunță cumpene mari, iar granița dintre familie și trădare, dintre judecată și război, dintre viață și moarte devine tot mai fragilă”, dezvăluie Liviu Bora, în vreme ce Vichi Raileanu completează: „Destinul joacă ultima carte, într-o serie de evenimente care vor pune la încercare loialitatea, curajul și puterea de a ierta. Nu vă pot spune decât că urmează răsturnări de situație neașteptate, emoții puternice și mize mai mari ca niciodată!”.

Sezonul final Destine cu parfum de lavandă promite un deznodământ spectaculos, pe care telespectatorii nu trebuie să îl rateze, începând din 27 august.

Când începe Insula Iubirii, sezonul 10

Fanii Insula Iubirii vor putea urmări noul sezon începând din 4 septembrie, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Ajuns la ediția cu numărul 10, reality show-ul va aduce cinci cupluri noi, care își vor testa relațiile în fața ispitelor. Potrivit producătorilor, sezonul va include noi reguli și numeroase răsturnări de situație.

Până la debutul noului sezon, telespectatorii vor putea urmări edițiile speciale Insula Iubirii, Reuniuni, care încep pe 23 iulie.

„Cred că vestea lansării este cea mai așteptată din acest moment! Mii de persoane ne-au scris și ne-au cerut detalii despre sezonul X! În sfârșit, le putem oferi – din septembrie, promitem să vă aducem un sezon cu povești mai arzătoare, mai sincere și mai surprinzătoare decât oricând! Și în acest an, am fost martor al unor trăiri care au demonstrat că testul suprem al relațiilor poate surprinde, la fiecare pas. Le-am pregătit noi elemente care vor schimba jocul bine cunoscut și abia aștept să vă oferim mai multe detalii. Însă, toate la rândul lor. Din 23 iulie, ne vedem la Insula Iubirii – Reuniuni, iar din 4 septembrie, la Insula Iubirii, sezonul MAXIM”, punctează Radu Vâlcan, gazda emisiunii. 

Asia Express revine din 6 septembrie

La doar două zile după lansarea Insula Iubirii, Antena 1 va difuza și noul sezon Asia Express. Premiera este programată pentru 6 septembrie.

Sezonul 9 îi va purta pe concurenți pe Drumul Mătăsii, într-un traseu care începe în Uzbekistan și continuă în China, țară inclusă pentru prima dată în istoria emisiunii.

Irina Fodor spune că noul sezon va aduce situații imprevizibile și concurenți care vor trece prin experiențe intense:

Mondialul show-urilor la Antena 1: Cele mai așteptate emisiuni, din septembrie!

„Asia Express este una dintre puținele experiențe de televiziune care se scriu în timp real. Nu există repetiții, nu există plase de siguranță și nu există scenarii care să poată anticipa tot ce urmează să se întâmple. De aceea, fiecare sezon vine cu revelații, surpri-ze și situații pe care nimeni nu le-ar putea imagina înainte de start”

În plus, aceasta a mai adăugat: „Sezonul 9 ne-a purtat pe unul dintre cele mai fascinante trasee de până acum, în inima Drumului Mătăsii. Am pornit din Uzbekistan, un ținut legendar, unde orașe precum Samarkand, Bukhara și Khiva spun povești vechi de secole despre imperii, caravane și întâlnirea dintre lumi. Apoi am ajuns în China, într-o premieră absolută pentru Asia Express și, cred eu, într-unul dintre cele mai spectaculoase capitole din istoria emisiunii. Dincolo de traseu, adevă-rata poveste este însă cea a oamenilor. Avem nouă echipe extraordinare, concurenți foarte diferiți, cu personalități puternice, cu spirit de aventură și cu o dorință uriașă de a câștiga.

Este un sezon al sincerității duse până la limită. Concurenții au fost sinceri până la sânge unii cu ceilalți, iar asta a generat deopotrivă conflicte explozive și legături neașteptat de puternice. Au existat momente în care adevărurile au durut, în care măștile au căzut și în care oamenii s-au văzut exact așa cum sunt. Dar tocmai aceste momente au făcut ca prieteniile care s-au născut aici să fie autentice și extrem de puternice”. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Lifestyle
Citește mai multe din Lifestyle
x close