Seria juraților surpriză continuă la iUmor.
Seria juraților surpriză continuă, și în această săptămână, la iUmor. Mihai Petre va fi alături de Delia, Mihai Bendeac și Cheloo în jurizarea ediției din această duminică, de la 20.00, la Antena 1.
iUmor continuă cu cea de-a opta ediție din audiții, iar juratul surpriză care se va alătura mesei juraților în această duminică este Mihai Petre. „Îmi place să ies din zona de confort și iată-mă la iUmor. Este un mix interesant între curiozitate și depășirea limitelor, care m-a făcut să accept invitația. Sper ca prezența mea în emisiune să fie o surpriză plăcută. Abia aștept să îi cunosc pe băieți și să mă revăd cu Delia. Am jurizat foarte multe emisiuni și pot spune că am ceva experiență, însă sunt tare curios ce va ieși la iUmor!”, a declarat Mihai Petre.
Totodată, acesta a completat: „Nu știu cum voi juriza, întotdeauna contextul provoacă reacția mea ca jurat. Chiar nu știu cum voi fi, niciodată nu îmi propun nimic, doar merg cu inima deschisă așteptând să mă distrez, pentru că totuși e vorba despre o emisiune de umor. Nu îmi doresc să văd un număr anume, doar vreau să fiu surprins plăcut. Iubesc necunoscutul, îmi place să experimentez și sunt sigur că iUmor va fi o experiență plăcută pentru mine”, a spus cel de-al patrulea jurat al ediției de duminică.
Mihai Petre, Delia, Mihai Bendeac și Cheloo vor juriza în această formulă toate numerele iUmor din această duminică, pe care telespectatorii le pot urmări începând cu ora 20.00, la Antena 1.
Cel de-al doisprezecelea sezon iUmor este unul complet neașteptat, atât pentru telespectatori, cât şi pentru juraţii show-ului de la Antena 1. Spre deosebire de sezoanele anterioare când doar Delia, Mihai Bendeac și Cheloo aveau loc la masa juriului, sezon 12 aduce în fiecare ediție un nou jurat surpriză la pupitru, care va asista și va analiza numerele unei zile întregi de filmare.
Amintim că și Micutzu a primit „botezul” iUmor din partea lui Radu Pietreanu. „Zeul umorului românesc”, așa cum este considerat Radu Pietreanu de Cheloo, l-a luat la roast pe omologul său mai tânăr, Micutzu, în ceea ce Mihai Bendeac a numit „cel mai bun roast din acest sezon iUmor”. Textul scris de Radu Pietreanu pentru acest moment l-a lăsat fără cuvinte pe noul jurat: „Nu pot să îmi revin!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu