Jutta Urpilainen, propunerea Finlandei pentru un post de comisar european

Guvernul Finlandei a propus-o joi pe Jutta Urpilainen, fost ministru de finanţe, drept candidat pentru un post de comisar european în viitorul executiv comunitar, relatează dpa.

Fosta şefă a Partidului Social Democrat este parlamentar din 2003. Ea a fost ministru de finanţe între 2011 şi 2014 şi a trebuit să se confrunte cu alte ţări membre ale zonei euro în privinţa planurilor de salvare pentru Grecia. În 2008, ea a devenit prima femeie la conducerea social-democraţilor şi, trei ani mai târziu, prima femeie ministru de finanţe din Finlanda.

A demisionat din funcţia de ministru de finanţe când a pierdut un vot pentru conducerea partidului în 2014. Succesorul său la conducerea partidului, Antti Rinne, a format săptămâna trecută o coaliţie de centru-stânga din cinci partide după ce social-democraţii au câştigat alegerile generale din aprilie. În vârstă de 43 de ani, Jutta Urpilainen s-a născut la Lapua, în centrul Finlandei, şi are un masterat în educaţie la Universitatea Jyvaskyla. Înainte de a fi aleasă în parlament, ea a lucrat o perioadă ca profesoară.

Ea a fost de asemenea vicepreşedinte al parlamentului şi membră a comisiei parlamentare de supervizare a Băncii Finlandei. Mandatul actualei Comisii Europene se va încheia la 31 octombrie. Jutta Urpilainen este prima femeie nominalizată de Finlanda pentru un post de comisar european. Ea a fost ministru de finanţe în coaliţia condusă de comisarul european actual al Finlandei, Jyrki Katainen. El a demisionat din funcţia de premier şi de lider al Partidului Coaliţia Naţională în iunie 2014. Partidul său este acum în opoziţie, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel