Italia, renunțare la euro. Salvini, poziție clară

Vicepremierul Matteo Salvini a declarat sâmbătă că renunţarea la moneda unică europeană nu este o opţiune de actualitate pentru Italia, transmite Reuters.

Sâmbătă, cotidianul La Repubblica, apropiat de opoziţia de centru-stânga, a susţinut că Salvini se pregăteşte pentru o campanie electorală pe o platformă anti-europeană, în vederea alegerilor anticipate care ar urma căderii guvernului. Potrivit ziarului, liderul Ligii ameninţă că va retrage Italia din zona euro dacă nu se va ajunge la un compromis cu Bruxellesul pe tema bugetului.

"Ipoteza ieşirii din Europa şi din euro nu a fost niciodată luată în considerare", a declarat Salvini reporterilor cu ocazia unui miting în sudul ţării. "Este a N-a fantezie a La Repubblica şi o las în La Repubblica", a adăugat el.

Partidul Liga, condus de Salvini, a depus vineri o moţiune de cenzură împotriva guvernului de coaliţie condus de prim-ministrul Giuseppe Conte, iar Senatul a anunţat că liderii grupurilor parlamentare vor decide luni când va fi supusă la vot. Deşi este vacanţă parlamentară, Liga şi-a convocat deputaţii la Roma şi doreşte ca votul să aibă loc săptămâna viitoare, în timp ce partidele din opoziţie preferă să aştepte până în 19-20 august.

Salvini a declanşat criza politică declarând că nu mai consideră viabilă coaliţia Ligii cu Mişcarea 5 Stele (M5S), din cauza conflictelor continue. Cea mai recentă dispută, săptămâna trecută, a fost legată de proiectul unei legături feroviare de mare viteză între Torino şi Lyon, susţinut de Liga şi de Uniunea Europeană, dar considerat de populiştii din M5S o risipă de bani publici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel