Italia, în ALERTĂ. Cel mai mare număr de cazuri COVID-19 din ultimele 6 luni

Italia a înregistrat cel mai mare număr de cazuri din ultimele şase luni, iar autorităţile sunt în alertă. 

De la începutul pandemiei, în Italia peste 333.000 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus. Dintre aceştia 36.000 şi-au pierdut viaţa. În ultimele 24 de ore, 3678 de cazuri noi au fost raportate, o cifră care nu mai fusese atinsă de pe 16 aprilie, când Italia era în stare de lockdown complet. 

"Aceste cifre ne spun că suntem în faţa unei provocări uriaşe şi că trebuie să ne gândim cu toţii cum o vom înfrunta şi cum vom câştiga. Situaţia este serioasă şi delicată. Muncim zi şi noapte pentru a evita un nou lockdown naţional. În fiecare zi, evaluăm tabloul epidemiologic şi ştim că fiecare lockdown are un cost, însă rezultatele nu sunt scrise în stele. Nimeni nu ştie ce se va întâmpla, depinde de comportamentul oamenilor. De asta este important să ne spălăm pe mâini, să purtăm masca şi să păstrăm distanţa", a declarat Roberto Speranza, ministrul Sănătăţii din Italia, pentru Corriere.it. 

Cele mai afectate regiuni sunt Campania şi Lombardia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel