De cele mai multe ori își planifică totul: invitații, culoarea florilor, lungimea voalului și, mai ales, rochia albă de mireasă. Multe elemente de decor se vor schimba, dar rochia rămâne mereu aceeași. În ultimul secol, această rochie a fost cu precădere albă, dar se pare că impunerea acestei culori a fost ea însăși o revoluție.
Miresele Antichității
În Antichitate, ca și în epocile care au urmat, rochia miresei depindea de statutul social. Mireasa de rând nu trebuia să își facă o rochie nouă, ci purta cea mai bună rochie pe care o avea. Cantitatea de material folosită era o reflectare a statutului social. Inițial, atât în Atena, cât și în Roma antică, miresele purtau rochii viu colorate. Își împodobeau părul cu coronițe și duceau în mână buchete din flori culese de ele. Treptat, cam cu 2.000 de ani în urmă, a început să se impună rochia albă.
Miresele din Egipt se înfășurau în mai multe rânduri de materiale ușoare, albe, iar în Grecia, aceasta era o culoare de sărbătoare. Rochia miresei devenea un simbol al bucuriei. La Roma, aceste rochii erau simple, albe, din materiale subțiri, ca un omagiu adus zeului Hymen, zeul căsătoriei și al fertilității, despre care se spunea că iubește mult culoarea respectivă. Miresele antichității purtau, însă, voaluri viu colorate, uneori atârnând până în pământ, ca un semn al supunerii față de soț și a devotamentului conjugal.
Miresele Evului Mediu
În Evul Mediu, rochia albă a dispărut din peisajul nunților. Femeile simple purtau ca și în trecut ce aveau mai bun și mai aspectuos, cele bogate, în special cele de viță nobilă, aveau rochii brodate cu fir de aur și argint, iar capetele încoronate preferau culoarea albastră, ca simbol al cerului și al Sfintei Fecioare.
Prima mireasă care a purtat o rochie albă de mireasă a fost Anna de Bretania (1477-1514) la căsătoria cu regele Franței, Ludovic al XII-lea. Culoarea albă, o culoare de doliu regal, la vremea respectivă, sublinia faptul ca Anna, noua regină, rămâne și o văduvă a unui fost rege. Fiind una dintre cele mai bogate femei din lume, ea s-a ocupat intens de Bretania, ducatul pe care l-a adus ca zestre coroanei franceze.
O altă mireasă care a purtat rochia albă la nuntă a fost Maria Tudor, fiica lui Henry al IV-lea, la nunta cu Filip al II-lea al Spaniei, în 1555. Rochia ei era din damasc alb, tivită cu roșu-stacojiu, tradiționala culoare regală.
Mireasa Maria Stuart a spart canonul
Cea a cărei rochiae albă a impresionat profund întreaga lume a rămas însă Maria Stuart la nunta cu delfinul Francisc al II-lea de Franța, în 1558. Evenimentul a fost amplu comentat într-o scriere semnată Madame Guillotine. Nunta a fost una dintre cele mai strălucite ceremonii pe care o cunoscuse Parisul pâna la acea dată, desfășurată cu tot fastul cuvenit la Catedrala Nôtre Dame, sub atenta supraveghere a Ducelui de Guise, unchiul miresei.
Tânăra, în vârstă de 15 ani, purta o rochie „albă ca o floare de crin” cu o croială impresionantă, greu de descris. Două tinere doamne îi susțineau trena, în jurul gâtului avea un colier de valoare, ca și coroana de aur, împodobită cu perle, diamante, rubine, safire și smaralde. Tot cu pietre prețioase era împodobită și mantaua regală din catifea albastră-cenușie.
Alegerea culorii albe pentru rochia de mireasă aparținuse miresei și Curtea o considera cel puțin ciudată, fiind obișnuită în ținutele de doliu.
Revenirea cu fanfară a rochiei albe
Multă vreme, miresele de rang înalt au refuzat rochia albă, mai ales că două dintre cele care purtaseră un asemenea veșmânt fuseseră lovite de un destin tragic. Reginele, prințesele și tinerele din înalta societate dovedeau aceeași preocupare pentru rochia de mireasă, preferând-o pe cea argintie. Pe lângă acestea și-au făcut loc însă și rochii de altă culoare, unele chiar negre, considerându-se că în acest fel se subliniază solemnitatea momentului.
Rochia albă a revenit în atenție în 1840, cu ocazia căsătoriei reginei Victoria I a Angliei cu prințul Albert de Saxa Coburg Gotha. Mireasa a apărut atunci într-o superbă rochie albă cu o trenă de aproape 5 metri, ținând în mână un buchet din flori de portocal. Alegerea culorii albe de către regină a dat naștere unor comentarii diferite.
Fotografiile mirilor au circulat în lumea întreagă și, în scurt timp, rochia albă, diafană, a fost unanim acceptată.
Miresele asiatice
În China și Japonia, pentru nunțile tradiționale, mireasa optează pentru culoarea roșie. Ea schimbă însă trei chimonouri în timpul ceremoniei. Își îmbracă unul alb când pleacă din casa părinților, pentru care se consideră moartă, își pune unul muștar – culoarea nou-născutului- când intră în casa socrilor și, în sfârșit, unul roșu în timpul petrecerii.
Cu toate acestea, însă, multe fete adoptă ținuta europeană, rochia albă, vaporoasă.
...și la noi
În țara noastră, rochia albă de mireasă a pătruns la sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea. Au adoptat-o mai întâi doamnele din înalta societate, apoi majoritatea femeilor de la oraș.
În sate a fost mai greu acceptată. Miresele au continuat să poarte costumul național la care adăugau coronița specifică, împodobită cu pietre strălucitoare, mărgele și panglici.
Când Coșbuc, în celebra sa „Nunta Zamfirei” făcea portretul miresei, culoarea albă era abia sugerată. „Din dalb iatac de foișor / Ieși Zamfira...”. Nu dădea amănunte, dar amintea „un brâu de-argint”, element specific portului țărănesc.
În cea de-a doua jumătate a secolului trecut, rochia albă a devenit stăpână. Nimeni (sau aproape nimeni) nu mai poartă altceva, chiar dacă nunta menține încă multe elemente folclorice.
Cu toate acestea, rochia albă și-a pierdut mult din farmecul și semnificațiile de odinioară. Poate și pentru că nunta nu mai marchează un început, ci o oficializare a unei relații mai îndelungate. Rochia este nu una de mireasă, ci o admirabilă ținută de seară. Modelul rochiei este uneori atât de îndrăzneț, încât devine incompatibil cu serviciul divin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
