Interpreta de muzică asiatică pop Teresa Tina debutează în literatură

Interpreta de muzică asiatică pop Teresa Tina, originară din judeţul Vâlcea, comuna Roşiile, cunoscută şi ca interpretă de muzică populară românească sub numele Cristina Boboacă, a debutat în literatură cu două romane: “Drumul lung către suflet” şi “Îngeri printre oameni”. Un fan chinez al legendarei artiste Teresa Teng precum şi al Teresei Tina va traduce volumele, care vor fi lansate, pe 8 mai, şi în Asia.

Autoarea se identifică, în volumul “Drumul lung către suflet”, cu stilul, pasiunea şi emoţiile transmise de către marea interpretă asiatică Teresa Teng, dispărută dintre noi în 1995, căreia îi dedică romanul. Artista româncă preia cele mai cunoscute cântece ale Teresei Teng, care au impresionat până la lacrimi întreaga populaţie a Asiei de Est: China, Taiwan, Japonia, Singapore. De asemenea, Teresa Tina atribuie transformarea sa marii interprete asiatice. 

Având un spirit veşnic tânăr şi însetat de cunoaştere, autoarea, Teresa Tina, cunoscătoare a limbii chineze, a făcut cercetări amănunţite cu privire la destinul celei ce a devenit Îngerul său protector. În acel moment a realizat că întâlnirea dintre cele două a fost predestinată, s-a întâmplat prin voinţă şi intervenţie divină, fapt dovedit de multitudinea de similarităţi existente. Teresa Tina a susţinut, de-a lungul carierei, mai multe concerte de succes în Singapore şi China. 

Romanul “Drumul lung către suflet” prezintã publicului relația deosebită stabilită între două artiste care trăiesc în perioade şi culturi diferite.  

Romanul "Îngeri printre oameni", un mesaj de mulțumire adus poprului român

Cel de-al doilea volum, “Îngeri printre oameni”, o are drept coautoare pe Sun Zhi Ping şi este dedicat unui om care a făcut miracole: Dr. Sorin Constantin Godeanu, medic de excepţie şi promotor al firmei de medicamente Elidor. Artista Sun Zhi Ping, antrenoarea echipei de acrobaţi a Chinei, cu renume mondial în lumea circului, a suferit, în România, un accident vascular. Dr. Sorin Constantin Godeanu, protagonistul cărţii, a pus suflet în tot ce a făcut şi i-a redat o nouă viaţă, şi mai frumoasă, artistei din China. Cartea este dedicată medicului Sorin Godeanu, care, prin eforturile sale, precum şi prin produsele Elidor, a adus un miracol în viaţa artistei din China. Deşi planificase o şedere scurtă, Sun Zhi Ping a fost reţinută mult timp din cauza accidentului, însă a revenit în China complet refăcută. Cartea reprezintă şi un mesaj de mulţumire adus poporului român de către artista chineză, pentru ajutorul acordat. La fel, volumul scoate în evidenţă, într-un mod profund, relaţiile tradiţionale şi apropiate între români şi chinezi, în pofida distanţei geografice mari.

 


“După mii de sacrificii, atât spirituale, cât şi financiare, am ajuns să descopăr fericirea, dedicându-mă creaţiei şi unei vieţi echilibrate, plină de iubire faţă de oameni şi artă precum şi pregătirii permanente pentru manifestarea artistică. Mi-am descoperit recent vocaţia scrisului şi, alături de muzică, prin cele două arte, doresc să transmit un mesaj de iubire, pentru a schimba paradigma planetei. Atât literatura, cât şi muzica, reprezintă două forme de comunicare sublime”, subliniază artista Teresa Tina. 

Cele două cărţi sunt scrise din iubire pentru doi oameni, care au schimbat lumea în bine, fiecare în felul său: artista Teresa Teng şi medicul Sorin Constantin Godeanu. Ambele cărţi vor fi traduse şi adaptate, cu suflet, în limba chineză, de un fan chinez al Teresei Teng, dar şi al Teresei Tina, Berlin Hsieh. Iată ce mesaj i-a trimis acesta Teresei Tina: „Thank you for trusting me. I like to help you because of our beloved Teresa Teng completely. She is the most important part in my life. She gives me happiness, calming my heart. We are so lucky to get her, and know the true love from her” (“Îţi mulţumesc că ai încredere în mine. Vreau să te sprijin total datorită Teresei Teng, pe care o îndrăgim atât de mult. Ea încă reprezintă o parte importantă a vieţii mele. Îmi oferă fericire, îmi linişteşte inima. Suntem aşa de norocoşi să o avem şi să primim atâta dragoste din partea ei”).


Berlin Hsieh


Cele două volume, prezentate la Romanian Travel Forum

Volumele Teresei Tina vor fi prezentate, în varianta dedicată României, pe 15 martie, în cadrul evenimentului de turism Romanian Travel Forum, care va reuni peste 300 de specialişti, la Le Chateau din Bucureşti. De asemenea, cele două cărţi vor fi lansate pe 8 mai şi în Asia, în ediţie bilingvă, română-chineză, în cadrul unui eveniment organizat de fanii Teresei Teng. Artista va promova, cu această ocazie, turismul şi cultura din România.

Teresa Tina este unica artistă din România care promovează, cu succes, atât muzica populară românească, cât şi muzica Extremului Orient, fiind cunoscută în ambele regiuni ale lumii. 

În prezent, artista Cristina Boboacă (Teresa Tina) lucrează intens la înregistrarea celui de-al şaselea album de muzică populară românească, “Ţi-am dat iubirea ca pe-o floare”.

Cristina Boboacă şi-a început cariera de muzică pop la 14 ani şi a debutat la emisiunea “Telediscul muzicii populare”, la TVR 1. A lansat primul album de muzică populară în 1994, la casa de discuri Eurostar.

Din 2007, artista s-a regăsit în muzica Teresei Teng, de atunci continuând să o studieze şi să se personifice cu marea divă asiatică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel