Începe TIFF 2019. Nicolas Cage este printre invitați

Alexandru Ichim / 29 mai 2019 / 14:39 Salveaza PDF Comentarii
FOTO: Chris Nemeș / TIFF
FOTO: Chris Nemeș / TIFF

Două zile ne mai despart de Gala de deschidere a celui mai important eveniment din România dedicat filmului și industriei cinematografice.

Sute de proiecții, premiere absolute și titluri care au făcut istorie, artiști muzicali de renume și cine-concerte spectaculoase, noi experiențe cine-culinare, workshop-uri și masterclass-uri susținute de experți din lumea filmului și industrii creative, dezbateri și petreceri fabuloase vor sărbători majoratul Festivalului Internațional de Film Transilvania, între 31 mai și 9 iunie.

Una dintre cele mai excentrice figuri ale cinematografiei mondiale, actorul, regizorul și producătorul Nicolas Cage este invitatul special al acestei ediții. Câștigător al unui premiu Oscar și distins cu numeroase alte premii în cadrul marilor festivaluri de film din lume, starul va primi Trofeul Transilvania pentru Contribuția Adusă Cinematografiei Mondiale de-a lungul unei cariere de aproape patru decenii. Fanii îl vor putea urmări, în rol principal, în două dintre filmele care au doborât recordurile de box office.

Prezent la Cluj-Napoca va fi și regizorul, scenaristul și producătorul Michel Gondry, la rândul său premiat cu Oscar pentru scenariul original al filmului Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004). 

Premiul de excelență al TIFF

 

Premiul de excelență îi va fi oferit la această ediție inegalabilului Marcel Iureș, pentru cariera sa impresionantă, marcată de zeci de roluri interpretate pe scenele din întreaga lume, trei Premii UNITER și apariții nenumărate în producții cinematografice care s-au bucurat de succes internațional. Unul din cei mai importanți și prolifici creatori de costume de film din Romania, Oana Păunescu va fi distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră. Printre actorii români foarte iubiți de public, cinefilii îi vor reîntâlni la Cluj pe Horațiu Mălăele, Dana Dogaru și Iosif Paștina, prezenți la proiecția specială Moromeții 2.

Atât pentru filme cât și pentru evenimentele speciale, biletele pot fi cumpărate direct din aplicația oficială TIFF, iar codul de bare unic generat pentru fiecare utilizator va asigura un mod rapid de a intra la filme. Aplicația poate fi descărcată în forma ei nouă din App Store http://bit.ly/tiff-official-ios-app-2019 și Google Play Store http://bit.ly/tiff-official-android-app-2019. 

 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23