Hunedoara: Adăposturi de vreme rea pentru turiştii care vizitează cetatea dacică Sarmizegetusa Regia

Două adăposturi pentru turiştii care sunt surprinşi de ploi sau zăpadă în zona cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, vor fi construite în apropierea monumentului UNESCO pentru a-i proteja pe oamenii care vizitează acest sit administrat de Consiliul Judeţean Hunedoara, atunci când este cazul.

Investiţia, estimată la 190.000 de lei, va fi realizată din fonduri ale CJ Hunedoara, suma necesară fiind aprobată miercuri de consilierii judeţeni reuniţi într-o şedinţă extraordinară. Poziţionarea adăposturilor urmăreşte asigurarea unei protecţii în sit şi de-a lungul traseului de acces. Primul adăpost temporar va fi construit la nord de Templul circular mic, într-o zonă mascată de vegetaţia existentă, şi va înlocui actuala structură din lemn pe care o pot utiliza doar patru persoane. Cel de-al doilea adăpost va fi amplasat în apropierea drumului pietonal de acces spre cetatea dacică, în curba cea mai pronunţată a acestuia, din a doua treime a drumului. Schimbarea rapidă a condiţiilor meteorologice înregistrată în sit impune astfel de adăposturi, cu atât mai mult cu cât pentru a traversa situl de la un capăt la altul trebuie parcurşi aproximativ 1,5 km, iar diferenţa de altitudine depăşeşte 100 de metri, susţin autorităţile.

'Refugiile pentru vizitatori sunt binevenite în condiţii de ploaie. Pentru că există o întreagă polemică pe această temă, vreau să subliniez că protejarea împotriva fenomenelor meteo extreme, care au loc în munte, nu este suficientă prin crearea acestor adăposturi. Este un lucru extrem de delicat. Pe de altă parte, noi continuăm să vizualizăm Sarmizegetusa Regia ca un punct turistic foarte important, care trebuie dotat cât mai aproape de ceea ce înseamnă turismul civilizat', a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora.

Afirmaţia şefului CJ Hunedoara vine în contextul în care, în această săptămână, un paznic al sitului Sarmizegetusa Regia a murit după ce a fost lovit de trăznet, iar alţi doi turişti au fost răniţi, surprinşi de o furtună izbucnită în zonă. În cadrul proiectului de investiţii de la Sarmizegetusa Regia vor mai fi construite toalete ecologice pentru vizitatori, vor fi montate panouri fotovoltaice pentru spaţiul destinat activităţilor administrative şi vor fi completate cu pământ suprafeţele erodate de ploile din această vară. De asemenea, vor fi montate borne topografice şi se va realiza un studiu geotehnic, care vor ajuta la viitoarele investiţii de conservare şi restaurare ale monumentului istoric. Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia a fost vizitată anul trecut de peste 65.000 de turişti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel