Handbalist român, rănit grav, după un scandal într-un bar din Reșița

Un handbalist reșițean, în vârstă de 33 de ani, a ajuns de urgență pe masa de operație, după ce a fost bătut, marți seară, într-un bar. 

Potrivit pressalert.ro, handbalistul Marius Grozăvescu era să moară din cauza hemoragiei puternice, după ce a fost bătut într-un bar din ,,Blocul fetelor" din Reșița. Sportivul a petrecut în urmă cu o seară cu mai mulți prieteni în local, unde au consumat și alcool.  

Se pare că tânărul l-a agresat la un moment dat pe administratorul locului, când acesta l-a poftit să părăsească localul.

Patronul s-a apărat și l-a lovit pe sportiv în cap cu o sticlă, rănindu-l grav. Practic, i-a tăiat urechea.

Sportivul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Reșița, unde a fost operat timp de două ore.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, oamenii legii desfășoară în prezent o anchetă într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire și alte violențe.

În urmă cu mai bine de șase ani în urmă, un alt handbalist a plătit cu viaţa "greşeala" de a petrece câteva ore plăcute într-un bar, în compania prietenilor. În data de 8 februarie 2009, handbalistul român Marian Cozma era ucis mişeleşte, cu două lovituri de cuţit, într-o altercaţie începută într-un bar din Veszprem, Ungaria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel