Gafă în timpul vizitei regelui Felipe în Italia: o orchestră a cântat imnul din timpul lui Franco

Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a avut parte de o surpriză neplăcută în timpul unei ceremonii oficiale în Italia, când o orchestră a cântat din greşeală versiunea franchistă a imnului naţional, relatează miercuri dpa.

Gafa a fost comisă marţi, la teatrul de operă San Carlo din Napoli, unde regele Spaniei era prezent, împreună cu tatăl său, fostul suveran Juan Carlos al II-lea, cu preşedintele italian Sergio Mattarella şi cu cel portughez, Marcelo Rebelo de Sousa, la o conferinţă privind reforma administraţiei publice.

Orchestra a cântat o versiune cu cor a imnului spaniol, cu versurile adoptate în timpul dictaturii lui Franco (1939-1975), dar abolite după revenirea ţării la democraţie. Imnul actual include doar muzica, fără cuvinte. Imagini difuzate de mai multe media îi prezintă pe Felipe şi Juan Carlos fără vreo reacţie vizibilă în timp ascultau imnul.

Incidentul a fost amplu preluat în presa spaniolă. Miercuri, un purtător de cuvânt al preşedinţiei italiene a confirmat gafa diplomatică, menţionând însă că atât directoarea teatrului San Carlo, Rosanna Purchia, cât şi preşedintele Mattarella i-au prezentat scuze regelui spaniol. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel