Gâdea a plâns la tv: Mi-e greu să vă zic. M-a rupt! O să fiu primul care va plăti

Mihai Gâdea
Mihai Gâdea

Mihai Gâdea, extrem de emoționat, a citit, joi seară, o scrisoare pe care a primit-o de la Andrei, un băiat în vârstă de 12 ani. 

„Vreau să fac referire la o scrisoare pe care am primit-o astăzi. Primesc multe scrisori și vă mulțumesc. Această scrisoare, însă, m-a rupt în două. E scrisă de un copil. Așa ceva... eu nu am citit niciodată! Un copil care vrea să-și salveze mama.

Atenție: Domnule Mihai Gâdea, vreau să mă iertați pentru aceste rânduri, dar situația în care se afla mama mea m-a determinat să o fac. Mă numesc Andrei. Am 12 ani. (...) Am venit pe lume fără acceptul tatălui meu, care nu-și dorea copii. Mama mi-a dat viață, îi mulțumesc. Ne confruntăm cu probleme grele. Am fost foarte bolnav, iar mama mea a făcut un împrumut la o bancă să-mi facă investigații și să-mi ia medicamente. Singură mă crește. Am rămas în urmă cu ratele la bancă și în ultimele zile o văd foarte supărată. Aș vrea să o ajut, dar cum? Mama are la bancă o datorie. A făcut și o amânare. Banca îi cere să achite toată suma. Nu poate să facă așa ceva, nu are de unde. Mama e bolnavă. Mă tem să nu o pierd. Sunt și eu foarte supărat, pentru că la rudele unde locuim nu mai avem cu ce să ne plătim utilitățile. Suntem singuri. Eu și mama. 

Mi-e greu să vă citesc toată scrisoarea. 

Pe final, Andrei îmi scrie așa: Paște fericit, sănătate și Doamne ajută! Uneori, ni se taie telefonul pentru că nu reușim să achităm datorii la factură. Încă o dată, vă rog să mă iertați. Mi-aș fi dorit mult să am un tată ca dumneavoastră sau măcar un tată simplu. 

Dragă Andrei, știu că te uiți acum la televizor, m-a rupt scrisoarea ta. Pur și simplu, m-a rupt în două. I-am rugat pe colegii mei să te caute. Tu nu ești un băiat de 12 ani, ești un bărbat. Mai bărbat ca mulți dintre noi.

Să fii complet liniștit, consideră problema ta ca fiind rezolvată. Am să fiu primul care o să plătească din datoria voastră. Modul în care tu ai luptat fără ca mama să știe, fără ca nimeni să știe. Vreau să-ți spun ceva. Și mie mi-ar fi plăcut să am un băiat ca tine! Sunt sigur că tu ai un tată mult mai bun decât mine, există un Tată care te recunoaște ca băiatul Lui. Te ascultă în fiecare zi și moment. E Tatăl nostru din Ceruri. Niciodată nu a lăsat pe nimeni. Am să încerc să fiu prietenul tău!”, a spus Mihai Gâdea, joi seară, la Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel