Fotbal: Procurorul general elveţian, recuzat în dosarul scandalului de corupţie de la FIFA

Procurorul general elveţian, Michael Lauber, a fost recuzat în dosarul scandalului de corupţie de la FIFA, deoarece imparţialitatea sa este pusă sub semnul întrebării, afirmă ziarul Le Temps, citat de France Football.

Realegerea lui Michael Lauber în funcţia de procuror general a fost amânată în aşteptarea concluziilor unei proceduri disciplinare. Deciziile Curţii de plângeri a Tribunalului penal federal (TPF), publicate marţi, critică aspru neobişnuitele întâlniri, cu un caracter neoficial, pe care Lauber le-a avut cu Gianni Infantino, preşedintele FIFA.

Această apropiere de o parte implicată pune sub semnul întrebării imparţialitatea lui Lauber, subliniază instanţa de recurs. Judecătorii estimează de altfel că procurorul general a jucat un rol mai important decât cel de simplu director al instituţiei şi că 's-a implicat personal la nivel operaţional în proceduri'. Fără dezvăluirile presei, aceste întâlniri nu ar fi fost aduse niciodată la cunoştinţa celorlalte părţi. Lauber a susţinut că participarea sa la aceste întâlniri nu este incompatibilă cu o procedură independentă.

Fostul procuror general, Olivier Thormann, a fost de asemenea recuzat fiindcă a asistat la aceste întâlniri şi schimbat multe SMS-uri cu şeful serviciului juridic al FIFA. În fine, un alt procuror federal, care a condus mai multe anchete referitoare la FIFA, a fost şi el recuzat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel