Florin Georgescu: Raportul de angajări 1 la 7 se va păstra pe sectorul bugetar

florin-georgescu 1
florin-georgescu 1

Regula efectuării unei angajări la şapte posturi vacantate se va păstra pe ansamblul sectorului bugetar, dar se vor putea face diferenţieri între ministere, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu.

'Nu se va face nicio derogare (de la condiţiile negociate cu FMI - n.a.). Ne încadrăm în raportul de 1 la 7, dar s-ar putea face diferenţieri de la minister la minister. Undeva vom putea avea 1 la 10 şi în altă parte 1 la 5. Nu putem ieşi din cadrul negociat cu instituţiile financiare internaţionale, pentru că acesta este un semnal de credibilitate', a spus oficialul MFP.

El a precizat că regula 1 la 7 nu se va mai aplica strict pentru fiecare instituţie publică, ci la numărul total al bugetarilor, pentru că nu toate sectoarele de activitate au aceleaşi nevoi. 'Se analizează de la minister la minister solicitările şi în măsura în care sunt resurse financiare, pentru a nu depăşi anvelopa salarială, respectiv cheltuielile bugetare cu personalul din sectorul public, se vor acorda în mod direcţionat, specific, la posturile cele mai importante sub aspectul impactului funcţional anumite posturi în plus. Dar trebuie să analizăm de la caz', a explicat Georgescu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel