Federaţia din Hong Kong, amendată de FIFA după ce suporterii au fluierat imnul Chinei

Federaţia de fotbal din Hong Kong a fost amendată de FIFA cu 15.000 de franci elveţieni după ce suporterii au fluierat imnul Chinei înaintea unui meci din preliminariile Cupei Mondiale 2022, disputat pe 10 septembrie, informează Associated Press.

Fanii din Hong Kong au fluierat şi s-au întors cu spatele în momentul intonării imnului Chinei, pentru echipa lor, înaintea meciului de acasă contra Iranului (0-2). Echipa Hong Kong-ului va juca următorul meci pe teren propriu pe 14 noiembrie, împotriva Bahrainului.

Manifestaţii pro-democraţie au loc de circa patru luni în Hong Kong, aceasta fiind cea mai gravă criză de la retrocedarea către China în 1997.

În altă ordine de idei, FIFA a amendat Indonezia cu 45.000 de franci elveţieni din cauza incidentelor produse de fani la întâlnirea de acasă cu Malaezia.
AGERPRES 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel