Cele mai citite

Examenul de Bacalaureat se schimbă din 2030. Va fi "adaptat specializării şi alegerii elevilor"

eleva-scoala_51051900
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepik

Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, a anunţat că din 2030 se va schimba modul în care va fi dat examenul de Bacalaureat.

Conform ministrului interimar al Educaţiei, din 2030 Bacalaureat va fi "adaptat specializării şi alegerii elevilor". 

"Bacalaureat diferențiat, din 2030, adaptat specializării și alegerii elevilor

Ordinul de Ministru privind aprobarea probelor și a disciplinelor examenului național de bacalaureat 2030, pentru elevii care încep în anul 2026 clasa a IX-a, a fost trimis pentru publicare în Monitorul Oficial. Ordinul aprobă lista probelor și a disciplinelor examenului național de bacalaureat începând cu anul 2030, în conformitate cu prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, pentru prima generație de absolvenți care va finaliza studiile liceale în baza noilor planuri-cadru și a programelor școlare aprobate începând cu anul școlar 2026–2027.

Necesitatea aprobării prezentului ordin derivă din:

• aplicarea prevederilor Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 referitoare la structura examenului național de bacalaureat;

• necesitatea stabilirii într-o manieră predictibilă și transparentă a probelor și disciplinelor de examen, corelate cu noile planuri-cadru pentru învățământul liceal și cu specificul filierelor, profilurilor, specializărilor și calificărilor profesionale;

• asigurarea coerenței dintre curriculumul parcurs de elevi și evaluarea finală a competențelor dobândite la finalizarea învățământului liceal;

• clarificarea raportării programelor de examen la segmentele curriculare trunchi comun și curriculum de specialitate, în acord cu noua arhitectură curriculară;

• asigurarea unui interval adecvat pentru informarea elevilor, cadrelor didactice și unităților de învățământ asupra structurii examenului național de bacalaureat – 2030", a transmis Mihai Dimian pe Facebook.

Ce probe vor fi din 2030 la Bacalaureat

"Anexa la ordin detaliază probele și disciplinele asociate examenului național de bacalaureat începând cu anul 2030 pentru toate filierele, profilurile, specializările și calificările profesionale din învățământul liceal, incluzând:

• probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;

• probele scrise comune, obligatorii sau la alegere;

• probele diferențiate specifice profilului, specializării sau calificării profesionale;

• disciplinele la alegere pentru proba F, vizând competențe de bază, în conformitate cu structura prevăzută de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Probele examenului de bacalaureat 2030 și disciplinele prevăzute, conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023:

• probă de evaluare a competențelor de comunicare în limba română (proba A01, toate profilurile, toate specializările) - proba există și în prezent;

• probă de evaluare a competențelor de comunicare în limba maternă (proba A02, minorități) - proba există și în prezent;

• probă de evaluare a competențelor lingvistice la două limbi moderne (proba B) - în prezent se evaluează competențele la o singură limbă modernă;

• proba de evaluare a competențelor digitale (proba C) - proba există și în prezent.

Probe scrise:

• limba și literatura română, proba A1/A2/A3 (comună (A1), cu excepția: profilului umanist, specializarea filologie (A2), respectiv minorități (A3) - proba există și în prezent;

• limba și literatura maternă (proba D, minorități) - proba există și în prezent;

• două probe scrise obligatorii diferențiate (proba E), astfel:

> prima probă – filiera teoretică:

- pentru specializarea matematică-informatică – matematică;

- pentru specializarea științe ale naturii - probă la alegere între fizică, chimie și biologie;

- pentru specializarea științe sociale – istorie;

- pentru specializarea filologie - limba și literatura unei limbi de circulație internațională;

> prima probă - filiera tehnologică: probă specifică domeniului de pregătire;

> prima probă - filiera vocațională: una dintre disciplinele de specialitate;

(În actuala structură a bacalaureatului, această primă probă obligatorie diferențiată este proba obligatorie a profilului, matematică sau istorie.)

> a doua probă - filiera teoretică:

- pentru specializarea matematică-informatică – o disciplină la alegere între informatică, fizică, chimie, biologie;

- pentru specializarea științe ale naturii – o disciplină la alegere între fizică, chimie, biologie, matematică, informatică;

- pentru specializarea științe sociale – o disciplină la alegere între geografie, discipline socio-umane, religie;

- pentru specializarea filologie – o disciplină la alegere între istorie, geografie, discipline socio-umane, religie;

> a doua probă - filiera tehnologică: o disciplină relevantă pentru profilul real;

> a doua probă - filiera vocațională: o disciplină relevantă pentru profilul predominant al specializării;

(În actuala structură a bacalaureatului, această a doua probă obligatorie diferențiată este proba la alegere.)

• o probă scrisă de evaluare a competențelor de bază (proba F), la alegere:

> pentru profilul real: o disciplină la alegere între istorie, geografie, discipline socio-umane, religie

> pentru profilul umanist: o disciplină la alegere între matematică, fizică, chimie, biologie

> pentru filiera tehnologică – una dintre disciplinele de la profilul real/uman, complementar cu disciplinele alese la proba E

> pentru filiera vocațională - una dintre disciplinele de la profilul real/uman, complementar cu disciplinele alese la proba E

(Această probă nu există în actuala structură a bacalaureatului și este o probă complementară profilului.)", a mai transmis ministrul interimar al Educaţiei. 

Va fi modificată şi legea învăţământului

"Important: probele de evaluare a competențelor lingvistice la două limbi moderne (proba B), proba de evaluare a competențelor digitale (proba C) și proba de evaluare a competențelor de bază (proba F) sunt prevăzute a se desfășura în timpul anului școlar (conform prevederilor Legii nr. 198/2023).

Având în vedere reglementările legale, precizez că orice modificare a probelor / disciplinelor examenului național de bacalaureat 2030 implică modificarea, în prealabil, a Legii învățământului preuniversitar nr. 198, aprobată de Parlamentul României în anul 2023", a completat Mihai Dimian.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
x close