Surse ale DC News ne-au confirmat nu doar că Oana Gheorghiu și Dragoș Pîslaru au devenit membri PNL, dar ei vor fi propulsați de Ilie Bolojan în conducerea PNL, urmând să fie chiar vicepreședinți.
Oana Gheorghiu și Dragoș Pâslaru s-au înscris în PNL Sector 6, cu câteva ore înaintea Congresului extraordinar care va avea loc duminică, 21 iunie 2026.
PNL, în prag de război civil
![]()
PNL, cel mai vechi partid liberal din Europa, mocnește și e în prag de „război civil” înainte de Congres. Membrii PNL-ului tradițional arată cu degetul modul în care președintele partidului Ilie Bolojan plasează în funcții de conducere oamenii săi apropiați, fără legătură cu partidul. Această situație nu e niciun secret iar confruntarea e arhicunoscută de luni bune.
Ea a degenerat însă odată cu apropierea Congresului și după ce moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a trecut în Parlament. Mulți liberali acuză faptul că Ilie Bolojan își impune cu forța oamenii fideli la conducerea partidului, inclusiv Dragoș Pîslaru, care e acuzat că a ratat miliarde de euro din PNRR sau Oana Gheorghiu, pe care liberalii o acuză că a generat numeroase controverse și puține reforme în companiile de stat.
![]()
Sursele noastre ne-au precizat că tensiunile dintre cele două tabere, cea a liberalilor tradiționali și cea a lui Ilie Bolojan, au atins cote maxime în partid.
Inclusiv ideologice, căci tabăra vechilor liberali acuză că se încearcă schimbarea direcției PNL, din partid conservator, național și liberal în formațiune progresistă. Aceștia acuză aripa Ilie Bolojan că pune la colț prin practici totalitare delictele de opinie și pe liberalii cu zeci de ani de muncă și rezultate în partid.
Surse DC News din interiorul ambelor tabere ne-au dezvăluit sub protecția anonimatului că, într-adevăr, Oana Gheorghiu și Dragoș Pîslaru au făcut pasul spre PNL și vor face parte din conducerea partidului, amândoi urmând să fie vicepreședinți în echipa actualului președinte Ilie Bolojan.
![]()
Totodată, ei vor fi în conducerea de 21 de membri ai noului Birou Executiv al PNL.
Amintim că ieri seară premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat că nu va mai candida la șefia PNL.
Termenul limită pentru depunerea candidaturilor pentru Congresul extraordinar de mâine este azi, 20.06.2026, ora 17:00.

