Două ambulanțe, cumpărate și dotate în doar o săptămână, pentru cel mai mare spital pentru copii din România

Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

Record de solidaritate. În doar o săptămână, românii au donat pentru achiziţionarea a două ambulanţe pentru Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu.

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu", cel mai mare spital pentru copii din România, va primi două ambulanţe special proiectate pentru uzul pediatric, pentru a putea efectua transferul medical al copiilor care necesită consulturi interdisciplinare sau unele tratamente.

Într-o singură săptămână de la lansarea apelului, Salvaţi Copiii România a reuşit să mobilizeze fonduri totale de 162.242 de euro, prin generozitatea donatorilor individuali şi a companiilor.

Peste 600 de copii, tratați zilnic



Pentru că unitatea medicală are doi ambulanţieri şi aici sunt trataţi zilnic peste 600 de copii, Salvaţi Copiii a decis să doteze spitalul cu două ambulanţe.

"Cauza copiilor care au nevoie de tratament medical a trezit atâta solidaritate încât pentru noi a fost realmente un miracol. Donaţiile financiare au fost dublate de solidaritatea românilor şi pentru asta suntem recunoscători", a afirmat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel