Doi pacienţi care au împlinit 25 de ani de dializă, surpriză emoționantă din partea medicilor

Pacient
Pacient

Medicii şi asistentele de la Spitalul C. I. Parhon din Iaşi au dăruit flori, torturi şi cadouri celor doi pacienţi care au împlinit 25 de ani de când efectuează dializă, aceştia fiind unii dintre cei mai longevivi "clienţi" ai unităţii medicale supuşi unui astfel de tratament.

Daniela Maria Popa face dializă de la 18 ani, când s-a îmbolnăvit de insuficienţă renală cronică.

"Am ajuns la Parhon pentru că ameţeam, mă simţeam slăbită, eram anemică. Analizele au arătat că aveam insuficienţă renală cronică, stadiul V. Am început să fac dializă în urmă cu 25 de ani. La început două şedinţe, mai apoi boala a avansat şi am trecut la trei şedinţe", a povestit Daniela Maria Popa.

Boala i-a marcat nu doar sănătatea, ci şi viaţa. Ea a trebuit să ţină un anumit regim alimentar toată viaţa. La fel a păţit şi Victor Aioanei.

"Am suferit de glomerulonefrită datorată unei răceli. Nu ştiam ce e aceea dializă. Aveam 25 de ani. Am încercat să fac transplant în familie sau cu donatori străini. Nu a fost să fie. Fac dializă de 25 de ani. În tot acest timp am legat prietenii cu alţi pacienţi. Au fost renunţări, au fost momente grele, dar am legat şi prietenii frumoase", a declarat Victor Aioanei.

Dializa, în România

Medicii spitalului C.I. Parhon spun că "dializa este una dintre poveştile de succes ale serviciilor de sănătate din România". În judeţul Iaşi sunt 600 de pacienţi care trăiesc datorită dializei. De asemenea, sunt peste 1.000 de pacienţi care au fost dializaţi în ultimii ani în judeţul Iaşi. La Spitalul C.I.Parhon sunt 20 de pacienţi care trăiesc în continuare deşi fac dializă din anii 90.

"Deşi au început de 30 de ani, de când am început la Iaşi primele proceduri de dializă, în continuare putem celebra alături de pacienţi care au început acest tratament atunci. Dacă ar fi să echivalăm 20 de ani de dializă, înseamnă 80-90 de ani într-o viaţă obişnuită. Este importantă relaţia medic-pacient. Medicul nefrolog are 20-40 de pacienţi pe o tură de dializă. Atunci în 20 de ani apare ca o relaţie foarte apropiată, în care ştii toate problemele de sănătate. Fără o cooperare strânsă între medici, asistentele medicale şi pacienţi nu am fi reuşit să ajungem la 25 de ani de dializă", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului C.I.Parhon, dr Ionuţ Nistor.

Conform acestuia, la început, la Iaşi dializa s-a efectuat cu aparate donate.

"Erau aparate folosite în alte unităţi medicale europene. S-a început însă cu mult entuziasm. Din fericire, acum, sunt centre separate de dializă, serviciul este foarte bine standardizat, la acelaşi nivel cu alte clinici din Europa. Dializa, în prezent, este constantă. A dispărut hazardul. Este un standard şi este aplicat la fel la toţi pacienţii", a precizat dr. Ionuţ Nistor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel