Cursuri gratuite de prim-ajutor susţinute de un poliţist

Slătinenii manifestă interes crescut pentru participarea la cursurile de prim-ajutor de bază susţinute gratuit de poliţistul Viorel Teacă la Biblioteca Judeţeană Olt. Început în luna aprilie, proiectul privind organizarea cursurilor de prim-ajutor de bază a fost posibil datorită unui parteneriat între Corpul Naţional al Poliţiştilor, Poliţia Municipiului Slatina, Crucea Roşie Olt şi Biblioteca Judeţeană Olt.

Cursanţii află informaţii despre prim-ajutor de bază în caz de resuscitare cardio-pulmonară la adulţi şi copii, de sufocare - metoda Heimlich, despre intervenţiile imediate în caz de epilepsie, hemoragie, pentru persoanele traumatizate prin accidente, despre utilizarea unui defibrilator automat extern. 

Cursurile de prim-ajutor sunt predate gratuit de poliţistul Viorel Teacă, în fiecare zi de miercuri, până în prezent la acestea participând peste 50 de persoane. 

"Avem deja înscrieri şi pentru următoarele trei săptămâni, interesul este crescut, au participat persoane de diferite vârste, inclusiv elevi de liceu, poliţişti, cadre didactice", a spus Teacă. 

Șeful pus la treabă



La cursurile susţinute miercuri au participat mai mulţi poliţişti, printre care şi şeful Poliţiei Slatina, comisarul Mihai Mihalache, acesta exprimându-şi intenţia de recomanda şi colegilor săi să instruiască despre acordarea de prim-ajutor de bază. 

"După acest curs, cu siguranţă vom aborda o eventuală situaţie (de acordare de prim-ajutor n.r.) cu mult mai multă încredere. Cred că o să vin în continuare pentru că după câteva cursuri cu siguranţă vom căpăta încrederea necesară să abordăm orice situaţie cu tăria necesară. Voi îndruma şi alţi colegi, voi participa alături de ei pentru puterea exemplului personal, mai ales colegii din operativ care întâmpină frecvent asemenea situaţii", a spus Mihalache. 

În vederea salvării Viorel Teacă susţine şi dotarea spaţiilor publice cu defibrilatoare şi a declarat că face demersuri aducerea unor asemenea echipamente la Slatina, în doua instituţii publice şi la o farmacie cu program permanent. 

Poliţistul Viorel Teacă este formator în acordare de prim-ajutor, este voluntar al Crucii Roşii, a absolvit atât o şcoală de poliţie, cât şi o şcoală postliceală sanitară, a urmat cursuri certificate de prim-ajutor în România şi în Marea Britanie şi a predat cursuri de prim-ajutor în mai multe unităţi de învăţământ, instituţii şi agenţi economici din Slatina.

Vezi și: Unul dintre cei doi militari răniţi în Afganistan a fost transportat în Germania

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel