€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Cupa Italiei: Bologna a cucerit trofeul, după o așteptare de 51 de ani 

bologna_92379000 Foto: Facebook Bologna
 

Bologna a cucerit Cupa Italiei la fotbal, punând astfel capăt unei așteptări de 51 de ani, după ce a învins la limită, cu scorul de 1-0, formația AC Milan, miercuri seara, în finala acestei competiții,...

Suporterii grupării 'rossoblu' așteptau un trofeu din 1974, iar răbdarea lor a fost până la urmă răsplătită, grație unui gol marcat de atacantul elvețian Dan Ndoye, în minutul 53.

Bologna, antrenată de Vincenzo Italiano, a cucerit cu această ocazie pentru a treia oară în istoria sa Cupa Italiei, după succesele din 1970 și 1974.

AC Milan, care aștepta la rândul ei de 22 de ani un triumf în Coppa Italia, încheie în schimb un sezon 2024-2025 dezamăgitor, pe parcursul căruia a ieșit rapid din cursa pentru titlu și a fost eliminată de Feyenoord Rotterdam în barajul de acces în optimile de finală ale Ligii Campionilor.

Singura consolare a echipei 'rossonera' rămâne Supercupa Italiei, câștigată în luna ianuarie, după primele sale două meciuri sub comanda tehnicianului portughez Sergio Conceicao, înlocuitorul compatriotului său Paulo Fonseca, demis după doar șase luni.

Milanezii, aflați pe locul 8 în Serie A, trebuie să câștige ultimele două meciuri de campionat și să mizeze pe un improbabil concurs de circumstanțe, în condițiile în care alte cinci echipe aspiră la un loc în cupele europene, pentru a obține cel mult un bilet pentru Conference League.

În finala celei de-a 78-a ediții a Cupei Italiei au evoluat echipele:
Bologna: Skorupski - Holm (Calabria, 76), Beukema, Lucumi, Juan Miranda - Lewis Ferguson, Freuler - Orsolini (Casale, 69), Fabbian (Pobega, 69), Ndoye (Odgaard, 80) - Santiago Castro (Dallinga, 80).

AC Milan: Maignan - Tomori (Kyle Walker, 62), Gabbia, Pavlovic - Alex Jimenez (Joao Felix, 62), Youssouf Fofana (Chukwueze, 87), Reijnders, Theo Hernandez - Pulisic (Abraham, 87), Jovic (Santiago Gimenez, 62), Rafael Leao.
Arbitru: Maurizio Mariani. (Agerpres)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close