Consumă o linguriță de MIERE pe zi. Prof. dr. Ciurea dezvăluie beneficiile. ”Secretul este echilibrul”

Prof. dr. Vlad Ciurea/ foto captură video csid.ro
Prof. dr. Vlad Ciurea/ foto captură video csid.ro

Prof. dr. Vlad Ciurea face recomandări simple, dar minunate pentru creier, sănătate și echilibrul vieții. 

”Creierul cu alimentație se ține” atrage atenția prof. dr. Vlad Ciurea. Medicul neurochirurg oferă foarte multe sfaturi simple, de viață, dar care fac minuni pentru sănătatea generală și cea a creierului. 

”Recomand o linguriță de miere zilnic. Recomand, de asemenea, puțină ciocolată. Dar nu ciocolată cu adaosuri, însiropată cu zeci de miresme și alte lucruri. Ciocolata neagră.

Foarte bune stimulatoare pentru creier sunt și semințele. Nu recomand zahăr, care este periculos pentru creier. Miere și fructe. Recomand pește slab și carne de curcan, cu puține calorii. Toate acestea favorizează transmițătorii din creier și ajută procesele cerebrale. Sunt cunoscute, dar e bine să le revedem din când în când”, a spus prof. dr. Ciurea. 

Vezi mai mult pe DCMEDICAL.RO.

Cele 10 porunci ale prof. dr. Vlad Ciurea pentru o minte sănătoasă 

Profesorul doctor are ”zece porunci” pentru o minte sănătoasă, pe care dezvăluie că le aplică și pentru sine. 

Iată care sunt acestea: 

1. Trezirea cât mai de dimineață, odată cu cântatul cocoșilor. 

2. Apă de dimineață. Apă! Două căni, trei căni de apă, la temperatura camerei.

3. Geamurile deschise de dimineață. Respirați aer, respirați! E și metoda unui profesor care a trăit în Siberia 150 de ani. Oxigenul intră în întregul organism și te apără de boli. 

4. Luați micul dejun, ca să porniți locomotiva, metabolismul trebuie pus în mișcare, dați comanda! 

5. Micul dejun nu trebuie să înceapă cu o cafea fierbinte și cu o țigară. Cafeluța trebuie băută după micul dejun, încet, ca să ajute la fenomenul de digestie. 

6. Nu plecați în fugă. Încercați să vă luați timp pentru ținută și porniți încet. 

7. Nu faceți exces de telefonie mobilă și de calculator. A trecut o oră, ne uităm pe fereastră, ieșim puțin afară. 

8. Organismul uman are două puncte de activitate: dimineața între 10 și 12 și după-amiaza între 16 și 18. Activitatea cerebrală după ora 18:00, nu mai funcționează perfect. 

9. Masa de prânz trebuie să fie foarte ușoară, iar masa de seară trebuie să fie, de asemenea, ușoară. 

10. Cina trebuie să fie urmată de duș și ”nani”. În timpul somnul, organismul funcționează și curăță funcțiile neurale care pot merge peste noapte și creează o stare de bine pentru a doua zi. 

”Secretul unei vieți bune este echilibrul” subliniază el. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel