Codul Rutier, între Stroe și Ponta. "Cine-i capra, cine-i varza"

ponta_stroe_10539800
ponta_stroe_10539800

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat, miercuri, la începutul ședinței de guvern, că dezbaterile cu privire la Codul Rutier au început la grupurile parlamentare. El a subliniat că urmează discuții cu membrii societății civile și ai asociațiilor profesionale.

În urma acestei afirmații, Radu Stroe și Victor Ponta au avut următorul dialog:

Radu Stroe: "Noi, deja, în urma dezbaterilor de astăzi, am găsit o formulă, însă aici trebuie să fie limpede că nu se poate să împaci şi capra, şi varza...".

Victor Ponta: "Dumneavoastră aţi încercat".

Radu Stroe: "Nu, n-am încercat. Trebuie să avem o lege severă, pentru că nu ne putem juca cu viaţa oamenilor, cu oamenii care rămân schilozi pe viaţă, nu ne putem juca cu sănătatea publică. Cei care au altă dorinţă sunt liberi să nu mai circule dacă li se pare foarte aspru".
Victor Ponta: "Cine-i capra, cine-i varza? Codul trebuie adoptat pentru că este în interes public".

Radu Stroe: "E un proverb!".

Ministrul de Interne a adăugat că, în următoarea săptămână, proiectul ar putea fi finalizat şi adoptat de Guvern, potrivit Mediafax. Premierul a anunţat anterior că proiectele privind Codul rutier şi Codul insolvenţei se vor mai afla încă o săptămână în dezbatere publică, pentru a fi analizate toate propunerile de modificare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel