Cele mai citite

Cinci răniți în urma unor explozii la locuințele unor politicieni din Grecia

explozie
Explozie. Sursa foto: Pexels, rol ilustrativ

Cinci persoane au fost rănite în orașul Salonic, din nordul Greciei, după ce mai multe locuințe aparținând unor membri ai partidului de guvernământ Noua Democrație au fost vizate de atacuri cu dispozitive incendiare artizanale.

UPDATE: Trei persoane au fost arestate la Salonic (nordul Greciei) şi pe insula Creta în ancheta privind atentatele comise pe 1 iulie contra mai multor membri ai partidului conservator Noua Democraţie şi soldate cu un mort şi patru răniţi, a anunţat vineri poliţia antiteroristă greacă, transmit AFP şi dpa.

Sunt în desfăşurare percheziţii în mai multe locuri, a precizat aceeaşi sursă.

Potrivit cotidianului I Kathimerini, doi din cei trei suspecţi sunt o femeie în vârstă de 26 de ani şi un bărbat în vârstă de 29 de ani, cu antecedente penale.

Tânăra femeie, arestată în Creta, efectuase o pedeapsă cu închisoarea în 2022 în calitate de membră a organizaţiei 'Acţiunea anarhistă', potrivit cotidianului. Bărbatul, arestat la rândul său la Salonia, este o figură importantă a scenei anarhiste locale şi mai fusese arestat în două rânduri de poliţie.

Însă alte persoane par să fie implicate în aceste atentate, conform cotidianului citat.

Pe 1 iulie, trei atentate cu încărcătură explozivă artizanală au fost comise la diferenţe de câteva minute împotriva locuinţelor a trei membri ai partidului aflat la putere.

Atentatele i-au vizat pe preşedintele comitetului executiv al Noii Democraţii, Zisis Ioakimovic, pe fostul deputat Savvas Anastasiades şi pe o fostă candidată a partidului, Afroditi Nestora.

Patru vehicule au fost arse şi patru persoane rănite. Mama lui Afroditi Nestora, transportată în stare critică la spital, nu a supravieţuit.

Acest final tragic confirmă caracterul mortal şi inuman al violenţei oarbe ce se manifestă în viaţa publică, a reacţionat într-un comunicat premierul grec Kyriakos Mitsotakis.

De asemenea, poliţia din Atena a anunţat vineri că alte două persoane au fost plasate în detenţie în legătură cu un atac cu cocktail Molotov survenit în 2010 şi soldat cu trei morţi. O a treia persoană încă este căutată pentru acest atentat, a precizat poliţia greacă într-un comunicat.

Pe 5 mai 2010, în timpul unei manifestaţii împotriva măsurilor de austeritate, un cocktail Molotov a fost lansat contra sediului băncii Marfin, în centrul Atenei, cauzând moartea a trei angajaţi, printre care o femeie însărcinată.

Trei responsabili ai băncii au fost condamnaţi pentru omucidere involuntară, dar autorii atentatului nu au fost arestaţi niciodată.

Acest atac a avut loc la trei zile după ce guvernul socialist condus de Giorgios Papandreou semnase primul din cele trei planuri de salvare convenite cu Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, pentru o sumă totală de 350 de miliarde de euro, potrivit Agerpres.

 

Știre inițială

Cinci persoane au fost rănite miercuri la Salonic, nordul Greciei, în atacuri cu dispozitive incendiare artizanale împotriva locuinţelor a trei membri ai partidului de guvernământ Noua Democraţie (ND, de dreapta), a anunţat poliţia, relatează AFP şi Reuters.

Atacurile au avut loc miercuri dimineaţă şi au vizat locuinţele preşedintelui comitetului executiv al ND, Zisis Ioakimovic, fostului deputat Savvas Anastasiades şi a candidatei partidului la alegerile parlamentare, Afroditi Nestora, a relatat site-ul de ştiri Kathimerini.

Cinci persoane rănite și alte patru vehicule distruse de flăcări

În atac, cinci persoane au fost rănite, între care Afroditi Nestora şi părinţii ei, care au fost transportaţi la spital, în timp ce patru vehicule, două maşini şi două motociclete, din garajul clădirii au fost distruse de flăcări, a anunţat poliţia.

Dispozitivele incendiare artizanale erau fabricate din mici butelii de gaz, iar atacurile par să fi fost comise de aceleaşi persoane, a precizat sursa citată.

Poliţia a declarat că strânge înregistrări video pentru a-i localiza şi aresta pe autori.

Ancheta a fost încredinţată poliţiei antiteroriste.

Guvernul nu crede într-o coincidență

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Pavlos Marinakis, a condamnat atacurile la postul de radio privat Skai şi a cerut arestarea imediată a celor responsabili.

El a declarat că atacurile au fost comise în decurs de circa 15 minute şi au vizat membri ai formaţiunii Noua Democraţie.

"În mod clar nu este o coincidenţă", a mai spus el, adăugând că o anchetă a poliţiei este în curs.

"Când arunci canistre cu benzină în maşini şi case, accepţi posibilitatea că oameni pot muri", a declarat Marinakis.

Partidele de opoziţie de stânga au condamnat, de asemenea, atacurile.

Atacurile cu dispozitive incendiare comise de mici grupuri de stânga sau anarhiste împotriva unor personalităţi politice, bănci sau companii, sunt frecvente în Grecia, provocând pagube, însă rareori victime, notează Agerpres.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close