Chile a confirmat că finala competiţiei Copa Libertadores se va disputa la Santiago, în ciuda crizei din ţară

Ministrul Sporturilor din Chile, Cecilia Perez, a confirmat din nou, miercuri, că finala competiţiei de fotbal Copa Libertadores, dintre echipa argentiniană River Plate şi formaţia braziliană Flamengo, se va juca la Santiago pe 23 noiembrie, în ciuda crizei sociale din această ţară, informează AFP.

"Am primit un apel de la preşedintele CONMEBOL (Confederaţia sud-americană de fotbal), Alejandro Dominguez, şi i-am confirmat, în numele preşedintelui Sebastian Pinera ferma noastră voinţă şi angajamentul nostru de a găzdui finala Cupei Libertadores în ţara noastră", a spus Cecilia Perez, în timp ce de aproape două săptămâni ţara este scufundată într-o gravă criză socială soldată cu 20 de morţi şi mii de răniţi.

Această declaraţie intervine în aceeaşi zi în care guvernul chilian a anunţat că a renunţat să organizeze două reuniuni importante, între care conferinţa ONU pe teme climatice.

Stadionul naţional din Santiago, cu o capacitate de 49.000 de spectatori, ar urma să găzduiască prima finală a competiţiei ce va fi disputată într-o singură manşă.

În 2018, finala retur a celei mai prestigioase competiţii intercluburi din America de Sud, între rivalele argentiniene Boca Juniors şi River Plate, a fost amânată şi mutată la Madrid după violenţele de la Buenos Aires. AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel