Buzău - Moldova, unire. Primarul Constantin Toma a semnat

Cei 23 de consilieri locali din cadrul Consiliului Local Municipal Buzău au votat joi, în unanimitate, o declaraţie politică de unire cu Republica Moldova.

Iniţiativa aparţine primarului municipiului Buzău, Constantin Toma, care a precizat că este vorba de o "unire simbolică, fără efecte juridice".

"În anul sărbătoririi Centenarului României Mari, peste o sută de primari din Republica Moldova au declarat unirea cu România şi, de aceea, este o datorie de onoare să le răspundem printr-un gest similar, mai ales că preşedintele Consiliului de Miniştri de acum o sută de ani al României a fost un buzoian, Alexandru Marghiloman", a declarat, la finalul şedinţei extraordinare, primarul Constantin Toma.

Basarabia, realizată de elite cu sprijinul tuturor locuitorilor din fosta provincie românească

Potrivit sursei citate, unirea cu Basarabia de acum o sută de ani a fost realizată de elite cu sprijinul tuturor locuitorilor din fosta provincie românească.

"De această dată, unirea se face de jos în sus şi am dorit să nu ratăm un moment istoric atât de important, căci mai devreme sau mai târziu unirea Republicii Moldova cu patria-mamă se va înfăptui", a mai declarat sursa citată.

[citeste si]

Constantin Toma a mai spus că pe 17 martie a.c la Sala Sporturilor din Buzău va avea loc un concert de muzică populară românească intitulat "Din suflet românesc", un duplex Buzău-Chişinău, la care sunt aşteptaţi şi primarii unionişti din Republica Moldova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel