Angela Merkel nu este de acord cu viziunea radicală a lui Macron despre NATO

Cancelarul german Angela Merkel nu este de acord cu afirmaţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron privind NATO, considerând că acesta a folosit ''termeni radicali'' când a susţinut că "suntem pe punctul de a asista la moartea cerebrală a NATO", transmit joi AFP şi Reuters, scrie Agerpres.

Eu nu cred că o astfel de apreciere intempestivă este necesară, chiar dacă avem probleme, chiar dacă trebuie să ne dezmeticim, a spus Merkel într-o conferinţă de presă comună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, desfăşurată la Berlin.

Potrivit şefei executivului german, Emmanuel Macron a folosit termeni radicali, punct de vedere ce nu este împărtăşit de Merkel în legătură cu cooperarea în interiorul NATO.

La rândul său, secretarul general al NATO a respins declaraţiile lui Macron. Jens Stoltenberg a accentuat că NATO rămâne puternică, iar SUA şi Europa lucrează împreună mai mult decât am făcut-o de decenii.

Emmanuel Macron a susţinut, într-un interviu pentru The Economist, că "suntem pe punctul de a asista la moartea cerebrală a NATO", explicându-şi opinia prin dezangajarea SUA şi comportamentul Turciei, stat membru al Alianţei Nord-Atlantice.

"Trebuie clarificat acum care sunt obiectivele strategice ale NATO", a afirmat şeful statului francez, pledând din nou pentru consolidarea unei Europe a apărării, în contextul în care viitorul summit al Alianţei Nord-Atlantice va avea loc la Londra la începutul lunii decembrie.

"Nu există nicio coordonare a deciziei strategice a SUA cu partenerii din NATO şi asistăm la o agresiune desfăşurată de un alt partener din NATO, Turcia, într-o zonă unde sunt în joc interesele noastre, fără coordonare", a subliniat el. "Ceea ce se întâmplă este o problemă enormă pentru NATO", a mai spus Macron.

În aceste condiţii, şeful statului francez se întreabă în special asupra viitorului Articolului 5 al Tratatului, care prevede o solidaritate militară între membrii Alianţei dacă vreunul dintre ei este atacat. "Ce va însemna Articolul 5 mâine? Dacă regimul lui Bashar al-Assad decide să răspundă Turciei, asta înseamnă că noi ne vom implica? Este o reală întrebare", a spus Emmanuel Macron.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel