Un bărbat din Vâlcea a fost amendat de jandarmi, după ce a descărcat o autoutilitară cu deşeuri în albia unui pârâu.
O amendă de 30.000 de lei a primit un bărbat după ce a fost prins că arunca în albia unui pârâu din comuna Budeşti, aflată în vecinătatea municipiului Râmnicu Vâlcea, deşeuri provenite din construcţii.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vâlcea, fapta s-a petrecut joi după-amiază, bărbatul împreună cu alţi doi fiind surprinşi de o patrulă de jandarmi în timp ce descărcau o autoutilitară.
"Un echipaj al jandarmeriei a surprins trei bărbaţi, cu vârste de 64, 45, respectiv 37 de ani, în timp ce aruncau deşeuri provenite din construcţii dintr-o autoutilitară, în albia pârâului Sâmnic, care traversează satul Barza din comuna Budeşti, judeţul Vâlcea.
Proprietarul autoutilitarei a fost sancţionat contravenţional conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, cu o amenda în valoare de 30.000 de lei. De asemenea, acesta a fost obligat să ridice deşeurile aruncate şi să readucă terenul la starea iniţială.
Ca măsură complementară, autoutilitara folosită pentru transportul şi depozitarea ilegala a deşeurilor a fost ridicată în vederea confiscării", a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Vâlcea, George Tacăle.
Jandarmii atrag atenţia cetăţenilor că protejarea mediului înconjurător este o obligaţie legală, iar nerespectarea ei atrage sancţiuni contravenţionale care, în cazul persoanelor fizice, pot ajunge până la 45.000 de lei, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News