Vladimir Cosma a compus muzica pentru filmul românesc ”Octav”

La finele anului 2016, Franța își arăta gratitudinea față de Vladimir Cosma într-un spectacol aniversar unic.

La finele anului 2016, Franța își arăta gratitudinea față de Vladimir Cosma într-un spectacol aniversar unic. Peste 3.500 de persoane au aplaudat, în picioare, la finalul concertului triumfal al compozitorului român, aflat la pupitrul Orchestrei Române de Tineret, prin care acesta aniversa, la Palatul Congreselor din Paris, 50 de ani de activitate artistică de succes.

În același an, Vladimir Cosma, care a pus pe note muzicale trăirile a numeroși mari actori europeni în peste 400 de partituri pentru producții cinematografice și seriale TV, a compus coloana sonoră a filmului românesc ”Octav”, ce va avea Premiera de Gală în această toamnă pe 4 octombrie, la Sala Palatului.

În Octav muzica are o importanță foarte mare, pentru ca este un film despre amintiri, despre trecut, iar muzica poate să exprime sentimente precum dorul, nostalgia, veselia regăsirii unui prieten, pe care doar imaginea singură nu le poate oferi”, povestește Vladimir Cosma, cel mai renumit compozitor român de muzică de film.

Prea puțin cunoscut publicului român, Vladimir Cosma a avut un destin excepțional în spațiul european și internațional, cu preponderență în cel francez. Născut în București, Vladimir a crescut într-o familie de artiști muzicieni care i-au insuflat încă de tânăr pasiunea pentru muzică și i-au cultivat sensibilitatea pentru artă și frumos. A studiat muzica la Paris cu Nadia Boulanger și la Conservatorul National Superior de Muzica din capitala franceză, iar din acest amestec cultural, făurit inițial în creuzetul familiei, s-au născut partituri de care ulterior marii regizori s-au îndrăgostit în mod irecuperabil. 

În 1968, Yves Robert i-a încredințat prima sa lucrare de muzică de film pentru pelicula „Alexandre le Bienheureux”, succes confirmat și consolidat în 1972 cu muzica din comedia „Le Grand Blond avec une chausseure noire”.

Într-un interviu acordat publicației „Le Monde”, compozitorul român explica îmbinarea dintre note și actorie, accentuând modul cum această îngemănare ajunge la public într-un mod cât mai intim și constructiv: ”Alegerea mea a fost să nu fac o muzică prea descriptivă. Vreau să subliniez culoarea filmului, nu să accentuez ceea ce se vede în imagine. Muzica este un cameleon. Ea este cea care preia culoarea imaginii, mai degrabă decât invers. Dacă, pe o scenă de dragoste, pui un andante dintr-un concert de Mozart, muzica devine romantică, în timp ce, într-un film de Hitchcock, cu un asasin care se apropie să omoare personajul, această muzică foarte dulce și lentă devine vicioasă”.

Interesul artistic al compozitorului se extinde și în creații de muzică clasică, lucrări pentru cor și orchestră, concerte pentru vioară, trompetă, violoncel, mandolină, muzică de cameră și o opera, „Marius et Fanny”, după Marcel Pagnol, prezentată în premieră de Roberto Alagna și Angela Gheorghiu.

Pentru creațiile sale artistice, Vladimir Cosma a fost onorat cu două Premii César, pentru cea mai bună muzică de film („Diva” – 1982, „Le Bal” – 1984), alte distincții prestigioase precum și numeroase discuri de aur și de platină în toată lumea.

Filmul Octav, în regia lui Serge Ioan Celebidachi, descrie o poveste care celebrează viața și aduce omagii purității copilăriei, prieteniei, dragostei și nostalgiei dulce-amăruie. Din distribuția filmului fac parte nume importante ale cinematografiei românești: Marcel Iureș, Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu și mulți alții.

Lung-metrajul este o coproducție România — Marea Britanie, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, iar producător este Adela Vrinceanu Celebidachi.

Filmul va avea lansarea oficială în cinematografe pe data de 6 octombrie 2017.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel