Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

EXCLUSIV  Vacanţa la mare, schimbată de pandemie. Corina Martin: Măsuri riguroase. Ce va fi INTERZIS

Corina Martin, președintele Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), a vorbit în exclusivitate pentru DC News despre schimbările care s-ar putea produce în turism, dar şi despre modul în care vor putea să stea românii la plajă, în contextul pandemiei. 

Știm cu toții plajele aglomerate în plin sezon de pe litoralul românesc, unde șezlongurile erau lipite. Acum, din cauza pandemiei, românii sunt sfătuiți să meargă în vacanță în țară. Mulți plecau în Grecia, Bulgaria, Turcia, dar și-n alte destinații exotice, cu deschidere la mare/ocean. Plajele vor trebui, de asemenea, să respecte măsurile de distanțare. Cum va arăta litoralul românesc în acest sezon?

"Avem cele mai mari şi mai late plaje din Europa, pentru că în ultimii ani au fost făcute lucrări de lărgire a acestora. Este loc pentru toată lumea, avem peste 240 km de plajă pe litoralul românesc. Putem pune şi 5 metri între şezlonguri. Putem spune că este litoralul pentru toţi, fără probleme! Singura problemă care se pune este legată de momentul în care se va da drumul la activitate în domeniul turismului.", a declarat Corina Martin în exclusivitate pentru DCNEWS

Schimbări în turism

 

"Vor fi schimbări în hoteluri, în spaţii de cazare. Vor fi nişte norme cu care nu ne-am întâlnit până acum, deşi toate au la bază curăţenia, igienizarea, lucruri pe care oricum trebuia să le adoptăm. Vom vedea mai mulţi oameni cu mască, cel puţin în prima perioadă. Ulterior, lucrurile se pot relaxa. Vom introduce în spaţiile de relaxare un timp mai mare între check-out şi check-in, probabil de 4-5 ore, ca să dezinfectăm camerele, să facem curăţenie mai riguros. Trebue schimbate fluxurile turiştilor şi în alimentaţie publică. Dar nu se va transforma esenţial un sejur la mare sau la munte. Toţi românii înţeleg lucrurile astea, nu e o problemă!", a mai spus aceasta. 

Cearceaful, INTERZIS pe plajă

 

"Nu cred că va mai fi voie cu cearceafuri pe plajă. Probabil va fi nevoie de un număr mai mare de angajaţi care să supravegheze asta. De principiu, nu erau foarte multe zone unde era permis cearceaful, ci doar vreo trei publice. Acolo vor fi impuse restricţii, măsuri mai riguroase, ca să ne asigurăm că se respectă regulile. E posibil să fie nevoie şi de poliţie, vom vedea. Depinde şi cum se adaptează consumatorul! Pentru că dacă sunt oameni care spun că lor nu li se poate impune nimic, avem de-a face cu altceva şi am putea avea nevoie de poliţie.", a conchis Corina Martin.  

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.22
YesMy