Urmărește emisiunea live


Texasul va permite oricărui cetățean să poarte pistol fără licență

Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ

Statul american Texas va permite aproape oricui să cumpere și să dețină pistoale.

Conform The Guardian, Texas este pe cale să renunțe la aproape toate restricțiile privind armele de foc, în ciuda obiecțiilor făcute. Legiuitorii texani au aprobat o lege care va permite oricărei persoane să poarte asupra sa pistol, fără licență sau antrenament.

Legislatura dominată de republicani a statului a aprobat legea luni, trimițând-o către guvernatorul Greg Abbott. Acesta a anunțat că o va promulga, în ciuda obiecțiilor din întreaga țară.

Cine se opune?

Măsura de a permite oricui să poarte pistol fără licență nu este agreată de oamenii legii care anunță că va exista un mare pericol pentru public și polițiști. Și grupurile care militează pentru controlul armelor se opun legii fiindcă în stat au existat recent împușcături în masă, incluzându-le pe cele de la Walmart El Paso, o biserică din Sutherland Springs și un liceu din Houston.

Texas deja avea legi foarte laxe când vine vorba de controlul deținerii de arme, iar numărul de persoane licențiate pentru portarmă depășește 1,6 milioane persoane.

Cine susține măsurile?

Susținătorii legii spun că texanii se vor putea apăra mai bine în public, iar impedimentele „inutile” la dreptul constituțional de a purta armă vor fi eliminate. Odată ce devine lege, Texas se va alătura altor peste 20 de state americane ce permit o formă sau alta de port liber al pistoalelor.

Și Asociația Națională pentru Carabine (NRA) a fost printre grupurile care susțin măsura, iar purtătorul de cuvânt a anunțat că vorbim aici despre „cea mai importantă” lege despre drepturile armelor din istoria Texasului. „Un drept care te obligă să plătești o taxă sau să primești aprobare guvernamentală pentru a-l exercita nu este un drept”, a transmis directorul executiv al institutului de drept al NRA, Jason Ouimet.

Portul carabinelor era deja permis fără licență

Texasul deja permite cetățenilor săi să iasă în public cu puști sau carabine fără să aibă licență. Legea care va urma să fie promulgată de Abbott va permite oricărei persoane de peste 21 de ani să facă același lucru cu pistoalele atât timp cât nu sunt condamnați sau nu se stipulează că nu au voie să poarte armă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel