Marți și miercuri, liderii NATO se vor aduna la Ankara pentru un summit al Alianţei. Mulți dintre participanți vor fi însoțiți și de soții sau soți.
Soţiile şi soţii şefilor de stat şi de guvern care participă marţi la summitul NATO de la Ankara, în principal pentru discuţii axate pe siguranţa copiilor în era digitală, vor fi găzduiți de Prima Doamnă a Turciei, relatează Agerpres, citând dpa.
Emine Erdogan va primi peste 20 de soţii şi soţi ai liderilor din NATO la reşedinţa prezidenţială Cankaya, înainte de a găzdui o masă rotundă pe tema "Copii, Tehnologie şi Securitate: Protejarea Generaţiei Următoare".
Întâlnirea îşi propune să crească gradul de conştientizare cu privire la riscurile cu care se confruntă copiii în mediile digitale, să consolideze cooperarea între părţile interesate şi să încurajeze schimbul de bune practici între ţările aliate.
Printre subiectele de pe ordinea de zi se numără securitatea digitală şi riscurile emergente, abordări cu caracter de protecţie pentru copii, cooperarea incluzivă, alfabetizarea digitală, abordările etice şi schimbul de bune practici.
Soţiile şi soţii liderilor NATO vor avea parte și de un prânz cu preparate din bucătăria tradiţională turcească
După masa rotundă, Emine Erdogan va găzdui un prânz cu preparate din bucătăria tradiţională turcească. Soţiile şi soţii liderilor NATO vor lua masa într-o sală decorată cu ceramică de Iznik şi mese decorate cu broderii tradiţionale turceşti, subliniind moştenirea culturală şi ospitalitatea Turciei.
După prânz, participanţii vor poza pentru o fotografie de familie, înainte de a vizita o colecţie de textile, broderii şi obiecte de artizanat tradiţionale turceşti, reflectând moştenirea culturală a Anatoliei, Mesopotamiei, Imperiului Otoman şi a statelor turcice anterioare.
VEZI ȘI: Ce au discutat la telefon Putin și Trump timp de 85 de minute, înainte de summitul NATO de la Ankara

