Autoritățile din Grecia iau măsuri pentru a ține la distanță peștii-iepure toxici.
Autoritățile din Grecia instalează bariere plutitoare pentru a ține la distanță peștii-iepure toxici, după ce aceștia au speriat turiștii, dar și pe unii localnici.
Până vara trecută, pericolele care pândeau sub Golful Evia, spre exemplu - apele care separă insula Evia de continentul grecesc - se limitau la meduzele mov. Anul trecut, meduzele mov i-au pus pe medici să lucreze ore suplimentare în Chalkida, la 130 km nord de Atena, după o creștere a atacurilor asupra înotătorilor.
Ulterior, sosirea, din cauza crizei climatice, a peștilor-iepure toxici, o specie cu dinți lungi – capabili să roade oase, metal și bucăți de lemn – a reprezentat o amenințare diferită. Într-un pas fără precedent, Crucea Roșie Greacă a emis un avertisment de sănătate publică în luna iunie, sfătuindu-i pe oameni să solicite îngrijiri de urgență dacă sunt mușcați de acest tip de pește, deoarece „fălcile sale asemănătoare unui cioc” pot provoca răni grave și sângerări abundente.
Specia nu trebuie consumată sub nicio formă, se arată în raport, din cauza unei neurotoxine potențial letale, tetrodotoxina, conținută în organele și carnea sa. Fără un antidot cunoscut pentru a contracara otrava, specia invazivă poate ucide nu numai prădătorii, ci și orice om care o mănâncă.
![]()
Imagine cu peștele-iepure. Foto: Captură video Youtube
Mărturia unui grec: Nu existau astfel de pericole în aceste mări când eram copil
Acum, autoritățile din Grecia au început să instaleze bariere plutitoare pentru a ține la distanță peștii-iepure toxici. În Chalkida deja s-a făcut acest lucru. Pavlos Beleyiannis, un grec care acolo, a spus pentru The Guardian, în timp ce își privea nepoții cum se scăldau în golful lor preferat: „Slavă Domnului că acea barieră este acolo ca să-i protejeze. Nu existau astfel de pericole în aceste mări când eram copil”.
„Datoria și principala noastră preocupare trebuie să fie siguranța cetățenilor noștri. Mai bine să previi decât să-ți pară rău”, a declarat Antonis Spanos, viceprimarul orașului Chalkida, care a supravegheat instalarea barierei plutitoare – prima din Grecia – luna trecută.
„Anul trecut au fost o mulțime de meduze. Acum, dacă vor fi pești iepure, vom fi pregătiți și pentru ei”, a mai spus primarul.
Alte regiuni din Grecia în care au fost instalate astfel de bariere
Se pare că Chalkida nu este singura zonă unde au fost intalate astfel de bariere. Săptămâna aceasta, mai multe bariere plutitoare au fost ancorate pe fundul mării, în largul plajelor din amonte, în timp ce alte municipalități au urmat exemplul. În următoarele săptămâni, aproximativ 7 km de barieră plutitoare vor fi livrați cu camionul în regiunea Atenei, relatează sursa citată.
„Nu cred că ceva va putea trece prin plasa aceea, nici măcar colții unui pește. Este foarte strâns țesută și foarte rezistentă. Ar trebui să muște în același punct mult timp pentru a o rupe și nu cred că vor face asta”, a spus unul dintre bărbații care a ajutat la montarea acestor plase.
Proliferarea Lagocephalus sceleratus este atât de mare încât oficialii spun că întreaga Mediterană de Est va cădea pradă acestui dăunător acvatic. La fel ca peștii-leu, care sunt originari în mod natural din regiunea Indo-Pacifică, oamenii de știință spun că peștele-iepure a fost atras de apele încălzite ale Mediteranei, intrând în bazin prin Canalul Suez din Marea Roșie.
Pescarii din Cipru au fost primii care au raportat că plasele lor au fost distruse de acest intrus necomestibil.
De ce peștele iepure este periculos
Pericolul principal nu este reprezentat de simpla prezență a peștelui-iepure în apă, ci de toxicitatea sa extremă și de mușcăturile pe care le poate provoca.
Tetrodotoxina este una dintre cele mai puternice neurotoxine cunoscute. Tocmai din acest motiv este interzis ca acest pește să fie consumat.
Crucea Roșie Elenă a emis recent recomandări și privind acordarea primului ajutor în cazul unor eventuale mușcături. Se pare că au existat persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale și de mai multe copci după ce au fost mușcate de un astfel de pește, în timp ce alții s-au ales cu niște mușcături mici, inofensive.
Pentru turiști, regulile sunt simple:
• să nu atingă pești necunoscuți;
• să nu permită copiilor să se joace cu animale marine ajunse la mal;
• să nu consume pești pe care nu îi cunosc.
Experții au subliniat că riscul pentru cei care își petrec vacanțele în Grecia rămâne redus și că nu există motive pentru evitarea plajelor sau a activităților nautice.

