Sondaj INSCOP, topul încrederii în politicieni. Cine se află în fruntea clasamentului

Iohannis - Dragnea - Tăriceanu
Iohannis - Dragnea - Tăriceanu

Datele unui sondaj INSCOP realizat în perioada 21 ianuarie - 5 februarie, la comanda Fundaţiei Konrad Adenauer, relevă topul încrederii în personalitățile politice.

"Încrederea în preşedintele Klaus Iohannis se situează la un nivel de 39,5% încredere multă şi foarte multă, înregistrând o creştere de aproape 5 procente comparativ cu luna noiembrie 2018. Pe locul al doilea în clasamentul încrederii se situează Gabriela Firea cu 23,9%, în scădere faţă de luna noiembrie 2018 (când era cotată cu 26,2% încredere multă şi foarte multă), urmată de Victor Ponta cu 23,7%. Preşedintele Pro România înregistrează o creştere de 2,5 procente", se arată într-un comunicat.

Urmează Dacian Cioloş care câştigă 2,3 procente faţă de luna noiembrie 2018, ajungând la 22,5% încredere multă şi foarte multă. Realizatorii cercetării apreciază că această creştere se datorează şi expunerii mediatice generate de înfiinţarea PLUS şi formarea alianţei cu USR.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, contabilizează 22,4% încredere multă şi foarte multă în ianuarie, în uşoară creştere, faţă de 21,9% în noiembrie.

Liderul PNL Ludovic Orban este cotat cu 16,1% încredere multă şi foarte multă, faţă de 14,5% în noiembrie 2018. Urmează preşedintele PSD, Liviu Dragnea, cu 12,6% (faţă de 11,6% în noiembrie), preşedintele USR, Dan Barna, cu 10,7% (în creştere cu 3,7 procente faţă de noiembrie 2018) şi Traian Băsescu cu 10% încredere multă şi foarte multă (faţă de 8,3% în noiembrie 2018).

Premierul Viorica Dăncilă scade la 9,5% încredere multă şi foarte multă (faţă de 10,8% în noiembrie 2018). Ea este urmată de Ion Iliescu cu 8,8% (faţă de 10% în noiembrie 2018), Kelemen Hunor (7,6% faţă de 4,6%) şi Eugen Tomac (cu 6,4% faţă de 5,4%).

Creșterile importante

"Cele mai importante creşteri ale nivelului încrederii comparativ cu datele de la finalul anului trecut le înregistrează preşedintele Klaus Iohannis, liderul USR, Dan Barna, şi liderul Pro România, Victor Ponta. Scăderi ale încrederii comparativ cu datele de la finalul anului trecut înregistrează Gabriela Firea, Viorica Dăncilă şi Ion Iliescu", precizează autorii sondajului.

Conform INSCOP, "încrederea într-o personalitate politică" este un indicator mai riguros, comparativ cu alţi indicatori generali precum "părerea favorabilă/ defavorabilă", reflectând un nivel de exigenţă a evaluării semnificativ mai mare, atunci când respondenţii sunt solicitaţi să se raporteze în mod direct la o personalitate politică şi la activitatea acesteia.

Sondajul a fost realizat pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor. Volumul eşantionului, de tip multistratificat, probabilistic, a fost de 1.080 de persoane, reprezentativ pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%.

Vezi și: PSD - prima femeie președinte. Chirieac: Olguța Vasilescu este...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel