La sfârşitul lui octombrie, revoluţionarii anunţau o perioadă de peste două luni de proteste în faţa palatului Cotroceni. De altfel, Blocul Naţional al Revoluționarilor deţine exclusivitatea protestelor din jurul palatului prezidenţial între 18 octombrie şi 24 decembrie. O iniţiativă demnă de admiraţie a curajului unor bătrâni care ar trebui să suporte frigul lunii decembrie, dacă nu am lua în calcul faptul că organizația este una pro Traian Băsescu, iar protestele funcţionează pe intermitent.
Nici la începutul perioadei de proteste şi nici în prezent nu a existat niciun protestar care să îl deranjeze pe preşedintele statului. În faţa Cotroceniului nu există niciunul, speriaţi fiind, probabil de frig şi polei. Niciun revoluţionar, niciun jandarm. Iar în puţinele zile în care au fost „prinşi” la locul faptei, revoluţionarii prezenţi habar n-aveau pentru ce protestează, inventând pe loc motivul că pentru îngheţarea pensiilor. Ba mai mult, nici măcar nu ştiau din ce organizaţie de revoluţionari făceau parte. Aceste lucruri încep să facă din ce în ce mai evidente zvonurile conform cărora revoluţionarii nu încearcă decât să blocheze posibilitatea altor proteste până la sfârşitul anului, fiind un fel de apărători ai liniştii preşedintelui până de Crăciun.
Colonelul în retragere Mircea Dogaru, preşedintele SCMD (Sindicatul Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere), a solicitat în luna octombrie, la Primăria Capitalei, o autorizaţie pentru o acţiune de protest, pentru marţi, 25 octombrie, pe platoul din faţa Palatului Cotroceni. Surprinzător, cererea i-a fost respinsă. Motivul: între 18 octombrie şi 24 decembrie în această zonă a primit autorizaţie de protest Blocul Naţional al Revoluţionarilor (BNR). Este pentru prima oară în istoria postdecembristă a României când o organizaţie solicită şi primeşte imediat dreptul la o zonă de protest pentru o perioadă de peste două luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu