Oamenii talentați știu să facă spectacol oricând și oriunde, fapt dovedit și de o concurentă în vârstă de 37 de ani când a pășit pe scena Got Talent Espana.
Cristina Ramos a fost ultima concurentă care s-a prezentat în fața celor patru membri ai juriului în cea din urmă ediție de preselecții la Got Talent Espana, scrie romaniiautalent.protv.ro.
Concurenta a pășit pe scenă într-o ținută elegantă, iar când a pornit muzica a început să interpreteze câteva versuri care i-au dus cu gândul pe spectatori și pe membrii juriului la operă și muzica clasică. Vizibil impresionați de vocea de soprană a Cristinei, nu mică le-a fost mirarea tuturor când registrul muzical s-a schimbat radical, moment care a coincis cu un gest surprinzător al concurentei prin care a renunțat la o parte a vestimentației sale. În doar câteva secunde, totul s-a transformat într-un spectacol rock, Cristina începând să interpreteze senzațional piesa "Highway to Hell", a trupei AC/DC.
Nu doar publicul a fost în delir, ci și jurații. Cristina Ramos a devenit semifinalistă, după ce Edurne, membră a juriului, a decis să apese butonul auriu (Golden Buzz).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu