Deși anul acesta nu au concurat decât la Quinzaine des Réalisateurs (dar ce onoare să fii selecționat aici, unde se dă tonul cinematografului inovator), românii tot nu au trecut neobservați. Radu Jude a fost distins cu o Mențiune pentru scurtmetrajul Trece și prin zid, o emoționantă mică poveste despre prima întâlnire cu moartea care ne ajunge peste tot, a cărei veste» trece și prin perete,» așa cum ajunge ea și la urechile unei candide fetițe, în care am recunoscut-o pe Sofia Nicolaescu.
Ne încântase acum doi ani tot într-un film de Radu Jude, Toată lumea din familia noastră. Între timp a mai crescut. În mod sigur a mai învățat meserie, cum se spune, pentru că, altfel, degajarea în public o avea de la bun început. Mă gândesc ce s-r fi întâmplat dacă un alt scurtmetraj, Revelioin, al lui Cristi Puiu, ar fi concurat de sine stătăor, nu ca parte a filmului-omnibus Les Ponts de Sarajevo, semnat de treisprezce importanți cineaști europeni și inclus selecția oficială, dar în afara competiției.
Citește și: Cannes 2014: Debarcarea vedetelor cu tancul
Ar fi avut, cred, un efect devastator printre alți competitori, prin umorul lui în cascadă, aplaudat «la scenă deschisă». Acolo unde colegii săi au optat pentru povestiri dramatice sau înduioșătoare sau pentru jocuri formale pentru a evoca istoria celor o sută de ani câți au trecut de la primul război mondial, Cristi Puiu a ales să ironia perfidă, trimiterile la Caragiale jucându-ne mereu prin fața ochilor.
Cât despre marele Palmares, puțini îndrăznesc să se mai avânte în pariuri. Critica este divizată, revistele sau ziarele de anvergură precum Variety sau The Guardian merg în direcția filmelor grele, copleșitoare, precum White Sleep al lui Nuri Bilge Ceylan sau Leviathan al cineastului rus Andrei Zviaghințev, programat în ultima zi a festivalului. O Rusie a zilelor noastre, înecată în alcool, în nimicnicie a autorităților despotice, dar și o Rusie eternă care își caută Dumnezeul ne-a ținut pe mulți cu sufletul la gură.
Ca și cum de-a lungul zilelor, luați de tăvălugul cotidian, am fi uitat cine este președintele juriului, acum, la ceasul sorocului, brusc s-a ivit întrebarea: «Oare a apreciat o femeie, fie ea și Jane Campion, astfel de filme?» Sau australianca și ai ei tovarăși au dorit să-și lege numele de acordarea celei de a treia Palme d'Or fraților Dardenne ori de impunerea unui artist mai puțin cunoscut, cum este Abderrahmane Sissako din Mauritania, autorul unei pelicule de o mare frumusețe plastică, Timbuktu? Un bob zăbavă. Nu mai e mult și vom afla. Loc berechet pentru surprize.
Citește și: Cannes 2014: Am auzit, deja, foșnetul unei Palme d Or
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
