Premiile Radio România Cultural

Ion Caramitru, primind premiul de excelență
Ion Caramitru, primind premiul de excelență

Aseară, la Teatrul OdeonRadio România Cultural a premiat excelența în cultură, în cadrul celei de-a XVII-a ediții a Galei Premiilor Radio România Cultural. 

Prezentat de Daniela Ivanov și Dragoș Muscalu, gazde ale emisiunilor matinale ale postului, show-ul a avut multe momente emoționante, dar și inedite, precum Laudatio al marelui actor Victor Rebengiuc pentru colegul și prietenul său, Ion Caramitru, laureat al Premiului de Excelență.

Regizorul Cristi Puiu, trupa Byron și scriitorul Radu Cosașu s-au aflat printre laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2017. 

Premiul pentru POEZIE a ajuns la Svetlana Cârstean pentru volumul Trado, scris împreună cu poeta suedeză Athena Farrokhzad și apărut la Editura Nemira.

Premiul pentru PROZĂ i-a fost înmânat lui Radu Cosașu, de ministrul Culturii și Identității Naționale, Ionuț Vulpescu, pentru volumul Viața ficțiunii după o revoluție, apărut la Editura Polirom.

(w670)

Scriitorul Radu Cosașu, alături de Ionuț Vulpescu, ministrul Culturii

Premiul pentru TEATRU i-a revenit regizorului Bobi Pricop și echipei sale, pentru spectacolul O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții după Mark Haddon, producție a Teatrului Național ,,I. L. Caragiale' din București.

Premiul pentru FILM i-a fost înmânat regizorului Cristi Puiu, pentru filmul Sieranevada.

Premiul pentru ARTE PLASTICE i-a fost decernat lui Alexandru Antik, pentru expoziția Viziuni în întuneric, de la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, alături de publicarea cărții de artist Alexandru Antik, Inventar (Editura Vellant, București).

Premiul pentru ȘTIINŢE a ajuns la Aurora Simionescu, doctor în astrofizică, profesor asociat la Agenția Spațială Japoneză, JAXA, pentru că este prima persoană non-japoneză numită într-o poziție în cadrul acestei instituții.

Premiul pentru MUZICă a fost revendicat de trupa Byron, care a împlinit 10 de ani de la fondare. Este trupa care, la capitolul muzică românească, susține cel mai bine capitalul de muzică difuzabil la Radio România Cultural. În anul 2016 a lansat albumul aniversar Eternal return.

Premiul pentru EDUCAŢIE a fot obținut de Bursa de Valori București pentru lansarea online a unei platforme extinse de educație financiară: ww.fluentinfinante.ro.

Premiul pentru PROIECTE CULTURALE șI FESTIVALURI a ajuns la organizatorii Gărâna Jazz Festival, probabil cel mai apreciat și așteptat eveniment cu muzică jazz din țară și unul dintre cele mai importante festivaluri de jazz open-air din Europa Centrală și de Est. În 2016 a sărbătorit 20 de ediții.

(w670)

Au fost acordate și trei premii speciale:

Premiul de Excelență i-a fost decernat actorului Ion Caramitru.

Premiul Lux Mundi i-a revenit producătoarei Ada Solomon.

Premiul In memoriam Iosif Sava i-a fost acordat acordat pianistei Alexandra Dariescu.

Tot aseară au fost decernate Premiile Francofoniei

Secţia Franceză Radio România Internaţional a primit Premiul Francofoniei din partea Grupului Ambasadelor, delegaţiilor şi instituţiilor francofone din România (GADIF), pentru contribuţii deosebite la promovarea limbii franceze şi a valorilor francofoniei în România.

Premiul a fost decernat cu ocazia Serii Francofoniei, desfăşurate luni seară la Teatrul Naţional I.L. Caragiale, din Bucureşti. Alături de colegii noştri de la RRI au mai fost premiaţi marele actor Ion Caramitru şi renumitul coregraf Gigi Căciuleanu.

În cadrul Serii Francofoniei, secretarul de stat MAE Bogdan Mănoiu a subliniat angajamentul României în realizarea obiectivelor şi proiectelor Francofoniei instituţionale, în plan naţional şi regional. Demnitarul a menţionat, totodată, necesitatea de a încuraja tinerii să folosească tot mai mult limba franceză, ca vector important de comunicare şi pentru facilitarea accesului la piaţa muncii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel