Petrică Mâţu Stoian, cifra de destin. Mihai Voropchievici: Șaptele ăla i-a fost FATAL! S-a rupt

foto Youtube Petrică Mâțu Stoian
foto Youtube Petrică Mâțu Stoian

Numerologul Mihai Voropchievici a vorbit despre moartea interpretului de muzică populară Petrică Mâţu Stoian și ce arată cifra destinului.  

Petrică Mâțu Stoian a murit în 6 noiembrie 2021, la doar 61 de ani, în urma unui șoc septic, după ce a urmat o procedură de recuperare medicală post-COVID. Acesta s-a internat la o clinică privată din Reșița, vineri, însă i s-a făcut rău sâmbătă și a fost transferat la spitalul din Reșița.

Petrică Mâțu Stoian luase decizia de a se pensiona mai devreme pentru că își dorea să se bucure de viață și să călătorească, iar decizia a venit în vara acestui an.

Citește și: Ce pensie avea Petrică Mâțu Stoian. ”Până la urmă, eu nu sunt oricine! Ce facem cu ăia care lălăie?”

"Matricea numerologică este alcătuită din zi, lună şi anul naşterii. Pentru matricea numerologică, se fac operaţii de înmulţire, iar în final apare un cod. Se ia pe două axe, de la zero la nouă, câte numere sunt în numerologie, şi de la zero la 70.

Vârsta de 70 de ani este vârsta medie a speranţei de viaţă din ţara noastră. Din toate cele înmulţite, apare un cod, care reprezintă matricea personală a lui Petrică Mâţu Stoian. (...) 

De la zero la 10 ani- o influentă de jur împrejur. Era foarte volatil, foarte copilăros, dar se descurca fantastic.

Imediat de la zero la 20 a intrat pe incidenţa lui cinci, cu factor neprevăzut. De acolo deja, el începea să facă nişte lucruri grozave. La 20 de ani era vizibil, iar cifra 5 nu ai cum să o ascunzi. Mâna nu ai cum s-o ascunzi. 

”Acolo era la apogeu”

La vârsta de 30 de ani a trebuit să muncească foarte mult ca, din nou, să intre pe incidenţa altei cifre de cinci. De aici începe expansiunea, până undeva la 50 de ani. Acolo era la apogeu, 50 de ani pentru el fiind incidenţa cifrei şase unde a apărut şi factura de divorţ, de ruptură cu partenera de viaţă. Fiind exact după 16 ani de căsătorie.

”S-a rupt și nimeni n-a putut să-i reproșeze”

A fost un ciclu de nouă ani care a funcţionat foarte bine, dar el avea şapte cifra de destin, acest şapte fiindu-i fatal pentru că nu a putut să ducă la al doilea ciclu de încă nouă ani, ca să fie 18. La 16, s-a împiedicat, dar cum spuneam eu odată, persoanele care au cifra şapte în destin sunt oamenii care nu fac tam-tam, nu distrug. Sunt amiabili, tu mergi pe drumul tău, eu merg pe drumul meu, s-a rupt, nimeni nu a putut să-i reproşeze că răposatul Petrică a fost un om dur care a făcut lucruri rele” a spus numerologul Mihai Voropchievici la Antena3, în emisiunea ”Adevăruri ascunse”. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy