O „capsulă a timpului”, găsită într-un pub din Anglia. Ce era înăuntru - FOTO

O „capsulă a timpului”, găsită într-un pub din Anglia / Foto: Pixabay
O „capsulă a timpului”, găsită într-un pub din Anglia / Foto: Pixabay

O „capsulă a timpului” a fost găsită într-un pub din Somerset, Anglia.

Proprietarul unui pub din Somerset, Anglia, a găsit o „capsulă a timpului” ascunsă în pereții clădirii. Toby Brett, cel care deține Holcombe Farmshop and Kitchen, din Radstock, Somerset, a găsit „comoara” în timp ce făcea unele lucrări de renovare.

A fost foarte surprins când a văzut că în pereții clădirii era o cutie misterioasă. Curios, a deschis-o să vadă ce este în interior. A descoperit că aceasta era plină de monede, timbre, o listă de prețuri din 1971, cartonașe de bere, chitanțe ale unor taxe auto și un bilet de parcare de 1 liră pe oră, scrie The Sun. Totodată, „capsulă a timpului” avea în interior și o scrisoare, datată din 13 iulie 1973. Scrisoarea aparținea unui fost proprietar al pub-ului și era adresată viitorului deținător. „Pentru proprietarul actual de la un fost proprietar, cu noroc.”, era menționat în scrisoare.

Potrivit mesajului, fostul proprietar care a lăsat cutia ascunsă în perete, se numea E. Pockson, și făcuse modificări serioase asupra structurii clădirii, în urmă cu cinci decenii. Actualul proprietar, Toby, care deține cârciuma de 11 ani, a descris capsula timpului ca pe o „surpriză plăcută”.

„A fost o descoperire foarte plăcută, există câteva lucruri foarte interesante acolo. A fost destul de amuzant să văd lista de prețuri din 1971 pentru Wadworth Brewery, care este o fabrică de bere pe care o folosim și astăzi. Cu siguranță s-a schimbat puțin de atunci” a spus acesta.

VEZI ȘI: Scrisoare din 1979, găsită într-o sticlă pe o plajă din Mamaia. Marea surpriză: Cine a scris-o și ce urmează

Ce a făcut cu obiectele găsite

El a luat toate obiectele găsite în capsula timpului și le-a lipit pe un panou. Acesta a fost expus pentru a fi văzut de toată lumea care vizitează pub-ul. Toby renovase clădirea, care datează din anii 1800, astfel încât să nu fie doar un pub de țară, ci să aibă și o fermă de unde să se poată cumpăra produse locale.

„Îmi place că s-a gândit clar că va fi găsită în viitor și cine ar putea  fi cel care o va găsi. Este frumos că cineva a avut ideea de a face asta.”, a mărturisit actualul proprietar.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy