De ce în trecut cei care mâncau cu linguri de aur îi invidiau pe cei care foloseau linguri din aluminiu

De ce în trecut cei care mâncau cu linguri de aur îi invidiau pe cei care foloseau linguri din aluminiu / Foto: Pixabay
De ce în trecut cei care mâncau cu linguri de aur îi invidiau pe cei care foloseau linguri din aluminiu / Foto: Pixabay

Află în articol de ce în trecut cei care mâncau cu linguri de aur îi invidiau pe cei care foloseau linguri din aluminiu, în Rusia.

În zilele noastre, lingura este un obiect banal, însă, de-a lungul timpului, a fost obiect de cult și simbol al bogăției, la mesele celor avuți. Multe dintre cele mai interesante sau frumoase linguri din lume se află într-un muzeu din Rusia. Găsim acolo peste 5.000 de exponate, aduse din 80 de țări, transmite PRO TV.

Jumătățile de nucă și scoicile au reprezentat, am putea spune, geneza lingurilor, acum mii de ani. Totuși, cu trecerea timpului, au devenit adevărate opere de artă. Erau fabricate din metale prețioase, în special argint, și folosite pentru a savura dulcețurile, mierea ori salatele din fructe. La începutul secolului al 19-lea însă, lingurile au început să fie făcute din aluminiu, un metal scump la acea vreme.

De ce lingurile din aluminiu erau mai prețioase decât cele din aur

”Producția a fost atât de mică, iar costurile erau uriașe, astfel că aluminiul devenise atunci mai scump decât aurul. Primele tacâmuri din aluminiu au fost realizate de un bijutier, special pentru împăratul francez Napoleon al III-lea. La cină, familia împăratului folosea lingurile de aluminiu, în timp ce curtenii îi priveau cu invidie pentru că ei foloseau doar linguri din argint, placate cu aur”, a explicat Larisa Rogova, ghid la Muzeul Lingurilor.

Așa se face că atunci cei care mâncau cu linguri de aur îi invidiau pe cei care foloseau linguri din aluminiu. Un lucru de neînțeles poate acum, când aluminiul nu mai este un metal prețios. Muzeul Lingurilor din Rusia se bucură în fiecare an de peste 15.000 de vizitatori. Pentru că muzeul se află în orașul Nytva, unde cândva se fabricau linguri, vizitatorii pot afla și cum au evoluat de-a lungul timpului metodele prin care sunt realizate aceste obiecte. Ați putea rămâne surprinși, dar sunt în jur de 40 de tehnici. Una dintre cele mai grele linguri expuse în acest muzeu are 6 kilograme. Este o lingură decorativă folosită cândva în fierării.

Și România are un muzeu al lingurilor destul de apreciat de vizitatori. Muzeul Lingurilor de Lemn sau Muzeului Lingurilor „Ion Țugui” este un muzeu din Câmpulung Moldovenesc, în județul Suceava, România. Se află în casa în care a locuit profesorul de istorie Ion Țugui.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel